In conditiile in care seceta prelungita ii afecteaza tot mai mult pe fermieri, Comisia Europeana a decis sa acorde plata in avans a subventiilor agricole pe suprafata, in procent de 70% – 85% din plata. Si in Romania, platile din octombrie vor fi mai mari, noteaza Mediafax.
Astfel, agricultorii vor putea primi pana la 70% din platile directe si 85% din platile aferente programului de dezvoltare rurala, incepand de la inceputul lunii octombrie 2018, fara a mai trebui sa astepte pana in decembrie pentru a-si primi banii.
„Avand in vedere dificultatile intampinate de agricultorii europeni afectati de seceta in aceasta vara, Comisia Europeana continua sa actioneze pentru a oferi sprijin practic sectorului. Se va acorda o flexibilitate suplimentara pentru a ajuta fermierii sa furnizeze hrana suficienta pentru animalele lor”, arata un comunicat al Comisiei Europene.
15.000 de euro/agricultor pe o perioada de trei ani
De asemenea, se ia in calcul si acordarea unei despagubiri de daune in valoare de pana la 15.000 de euro per agricultor, despagubire ce se poate acorda pe o perioada de maximum 3 ani.
„Propunerile au fost transmise statelor membre reunite intr-o sedinta a Comisiei. Acestea ar trebui sa fie votate in zilele urmatoare si adoptate oficial pana la sfarsitul lunii septembrie. Masurile se vor aplica retroactiv”, a mai anuntat Comisia.
La Bucuresti, in conferinta de prezentare a bilantului la sase luni, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat ca subventiile se vor putea acorda in proportie de 7% (in loc de 50%) pe data de 16 octombrie 2018.