Europarlamentarul roman, Daniel Buda, a vorbit despre masurile de sprijin acordate pentru compensarea pierderilor inregistrate de producatorii agricoli, atat celor din sectorul fructelor si legumelor cat si celor din sectorul viniviticol.
Astazi, Comisia Europeana a adoptat masuri de sprijin pentru sectorul vitivinicol care includ un sprijin mai mare pentru instrumentele de gestionare a riscurilor, cum sunt asigurarea recoltelor si fondurile mutuale, si prelungirea, pana la 15 octombrie 2022, a masurilor de flexibilitate aflate deja in vigoare. Pentru sectorul fructelor si legumelor, sprijinul acordat organizatiilor de producatori va fi compensat astfel incat sa nu fie mai mic de 85 % din nivelul sprijinului din anul anterior.
Masurile exceptionale pentru sectorul vitivinicol sunt, printre altele, urmatoarele:
Tarile UE isi pot modifica in continuare programele nationale de sprijin in orice moment, lucru care de obicei se poate face doar de doua ori pe an (pana la 1 martie, respectiv pana la 30 iunie in fiecare an).
In ceea ce priveste activitatile de promovare si informare, restructurarea si reconversia plantatiilor viticole, recoltarea inainte de coacere si investitiile, posibilitatea de a acorda o contributie mai mare din bugetul UE se prelungeste pana la 15 octombrie 2022.
Contributia din bugetul UE la asigurarea recoltelor a fost majorata de la 70 % la 80 % pana la 15 octombrie 2022.
A fost dublat sprijinul UE pentru acoperirea costurilor de infiintare a fondurilor mutuale, de la: 10 %, 8 % si 4 % in primul, al doilea si al treilea an de implementare a acestuia la: 20 %, 16 % si respectiv 8 %.
O prelungire a masurilor de flexibilitate acordate pentru masurile din cadrul programului vitivinicol pana la 15 octombrie 2022.
Pentru sectorul fructelor si legumelor, sprijinul UE acordat organizatiilor de producatori – calculat de obicei pe baza valorii productiei din anul respectiv – va fi compensat astfel incat sa fie cel putin de 85 % din nivelul sprijinului din anul anterior, chiar daca valoarea productiei pentru anul in curs este mai mica. Aceasta compensatie va fi oferita atunci cand reducerea productiei este legata de dezastre naturale, evenimente climatice, boli ale plantelor sau infestari cu daunatori, atunci cand nu poate fi controlata de organizatia de producatori si este cu cel putin 35 % mai mica decat cea din anul anterior. De asemenea, daca producatorii dovedesc ca au luat masuri preventive impotriva cauzei de reducerea a productiei, valoarea productiei utilizata pentru sprijin va fi identica cu cea din anul anterior.
Salut adoptarea acestor masuri, apreciindu-le ca fiind extrem de necesare in acest context dificil, pe fondul pandemiei provocate de COVID-19, dar si avand in vedere conditiile meteorologice extreme de anul acesta. Producatorii europeni au parte de masuri concrete de ajutor care vor contribui la asigurarea stabilitatii acestora pe piata.