În acest sfârșit de săptămână a avut loc cea de 44-a ediţie a Festivalului „Sus pe muntele din Jina”, din judeţul Sibiu.

Prezent la eveniment, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, le-a promis oierilor că va ţine cont de dorinţele lor şi că se va consulta cu ei în perspectiva viitorului exerciţiu financiar 2014-2020.

„Am vorbit cu producătorii. Vom avea o dezbatere mai mare cu oierii. Este o perioadă în care trebuie să discutăm foarte mult cu ei, s-a reformat politica agricolă comună, intrăm pe un nou exerciţiu financiar 2014 – 2020, trebuie să cunoască şi dânşii care sunt avantajele pe care le pot avea prin fonduri europene, dar în egală măsură trebuie să luăm şi noi de la dânşii punctele de vedere, astfel încât fondurile care vin, măsurile pe care le luăm pe următorii şapte ani de zile să fie în conformitate cu aşteptările pe care ei le au”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, transmite Agerpres.

Anul trecut, crescătorii de ovine au raportat peste 9 milioane de capete la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), pentru a primi subvenția.

Share on Facebook