În ședința de Guvern de ieri a fost aprobată o hotărâre privind aprobarea metodologiei de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei  lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

„Actul normativ reglementează deblocarea situaţiei de până acum, în care acordarea compensaţiilor prevăzute de legislaţia naţională şi liniile directoare comunitare nu era posibilă. Proprietarii vor putea suporta cheltuielile de amenajare, de administrare şi de îngrijire a arboretelor care, în lipsa veniturilor provenite din proprietatea forestieră, erau suportate din bugetul propriu. Actul normativ va conduce la asigurarea unei bune părţi din resursele necesare pentru gestionarea durabilă a pădurilor”, se arată într-un comunicat remis stiriagricole.ro de Biroul de presă al Guvernului.

Ajutorul de stat se acordă proprietarilor de pădure, anual şi pe hectar, şi se încadrează între limitele de 40 euro/ha/an şi 200 euro/ha/an.

Share on Facebook