Simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene pentru agricultură disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, realizarea cadastrului agricol, finanțarea camerelor agricole și legea pajiștilor au fost principalele teme abordate în cadrul discuțiilor avute de reprezentanții Ministerului Agriculturii și cei ai Asociaţiei Comunelor din România (ACOR).

La întâlnirea care a avut loc vinerea trecută, la sediul MADR, au luat parte o echipă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), condusă de secretarul de stat Daniel Botănoiu, și reprezentanţi ai ACOR, în vederea dezbaterii unor probleme de actualitate privind agricultura în zonele rurale din România, se arată într-un comunicat remis de MADR.

Problemele ridicate de reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România au vizat: cadastrul agricol, camerele agricole, legea pajiștilor, precum și Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. În ceea ce privește necesitatea găsirii unei soluții pentru realizarea cadastrului la nivelul comunelor, reprezentanții ministerului au subliniat faptul că aceasta reprezintă o prioritate a României stabilită prin Acordul de Parteneriat, urmând a fi finanțată pentru perioada 2014-2020 prin Programul Operațional Regional.

Totodată, reprezentanții ACOR au prezentat o serie de propuneri pentru eficientizarea implementării măsurii de infrastructură rurală, finanțată din FEADR, pe baza experienței dobândite în perioada 2007-2013. În acest sens, s-a agreat constituirea unui parteneriat între autoritățile publice responsabile și ACOR, în vederea identificării modalităților de punere în practică a propunerilor asociației.

În cadrul reuniunii s-a ridicat, de asemenea, problema implementării Măsurii 19 LEADER din cadrul PNDR 2014-2020, fiind clarificate o serie de aspecte privind constituirea parteneriatelor în viitoarea perioadă de programare, modul de selecție a Strategiilor de Dezvoltare Locală, precum și implementarea proiectelor inovative.

În ceea ce privește camerele agricole, în prezent singura problemă nerezolvată este finanțarea, se arată într-un comunicat remis de MADR. Astfel, se impune ca reprezentanții acestora să fie cât mai interesați în atragerea fermierilor și oferirea de servicii de calitate către aceștia. Totodată, se are în vedere pe viitor corectarea unor deficiențe ale legii camerelor agricole.

De asemenea, MADR are în vedere modificarea și completarea OUG 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, și a actelor subsecvente acesteia, în ceea ce privește demonstrarea dreptului de proprietate și documentele doveditoare ale dreptului de proprietate, astfel încât toți producătorii agricoli eligibili, care lucrează efectiv terenul, să poată fi beneficiarii plăților.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate și aspecte legate de modalitatea de scoatere din circuitul agricol a pajiștilor, ocazie cu care au fost clarificate o serie de aspecte de natură tehnică.

Share on Facebook