„Telemeaua de Ibănești” va obține în cel mult două săptămâni protecție și recunoaștere la nivelul statelor comunitare, iar „Salamul de Sibiu” și „Novacul afumat de Țara Bârsei” vor fi atestate cel mai probabil în luna mai.

„În cel mult două săptămâni vom obține avizul pentru „Telemeaua de Ibănești” ca produs cu Denumire de Origine Protejată (DOP). Acesta a trecut de perioada de opoziție la nivel comunitar și mai este doar o procedură internă de publicare și de transmitere. Avem remediate și problemele întâmpinate pentru „Novacul afumat de Țara Bârsei” și sperăm ca și acest produs să primească acordul Comisiei Europene în luna mai”, a declarat Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, citat de Agerpres.

În ceea ce privește „Salamul de Sibiu”, acest produs se mai află în perioada de opoziție pe site-ul Uniunii Europene, iar aprobarea CE ar putea veni tot în luna mai dacă nu vor exista până atunci observații din partea altor state membre.

„Opoziția la nivelul statelor membre este pentru „Salamul de Sibiu” până în luna mai, dar până în prezent nu există nicio observație. Este important că a trecut de verificarea experților de la DG Agri și acum așteptăm să se finalizeze opoziția. Dacă va exista opoziție termenul privind obținerea protecției ar putea fi modificat. După obținerea Indicației Geografice Protejată (IGP), (IGP) „Salamul de Sibiu” va putea fi produs și de alți producători români, în afara celor cinci care s-au constituit într-o asociație, dar numai în condițiile în care sunt în aria geografică protejată și numai dacă respectă caietul de sarcini. Consider că avem proiecte serioase și trebuie să le facem bine și pe termen lung, dar trebui să-i determinăm și pe oameni să consume produsele locale, produsele românești, iar pentru acest lucru noi trebuie să venim cu calitate”, a explicat reprezentantul MADR.

Documentația pentru „Salamul de Sibiu” a fost trimisă Uniunii Europene în 15 noiembrie 2014, unde trebuie să stea în opoziție timp de șase luni pentru a putea primi protecție la nivelul satelor comunitare.

Cinci producători români de mezeluri, care realizează 90% din producția de salam de Sibiu din România, au decis înființarea Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), în vederea obținerii Indicației Geografice Protejată la nivel comunitar pentru acest produs, dar și pentru creșterea puterii economice a producătorilor pe plan național și internațional. Cei cinci producători sunt Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi și Scandia România.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiționale din care UE deține 1.404. Cele mai multe produse protejate le deține Italia (296), Franța (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) și Germania (96).

România are până în prezent doar un singur produs protejat la nivelul UE — Magiunul de prune Topoloveni — care a obținut certificarea IGP în anul 2011, în timp ce Bulgaria, care a intrat în același an în Uniunea Europeană, deține trei produse cu recunoaștere DOP și 11 cu IGP.

Share on Facebook