Asociația LegRom, în parteneriat cu Patronatul din Industria de Conserve din Legume și Fructe și Conserve Mixte ,,ROMCONSERV” și Instituto de Formación Integral S.L.U., Spania, organizează cursuri de calificare, în cadrul proiectului „Calificarea în agricultură – o șansă pentru un viitor mai sigur POSDRU/164/2.3/136339”.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, prin contractul de finanţare nr. POSDRU/164/2.3/S/136339 şi se înscrie pe Axa prioritară 2: „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie: 2.3 „Acces şi participare la formarea profesională continuă”.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea nivelului de calificare a persoanelor angajate pe piața muncii în regiunile Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, Sud, București-Ilfov, Sud-Est, Nord-Est, Centru, prin facilitarea accesului angajaților la servicii de formare profesională continuă în vederea obținerii de către aceștia de calificări/recalificări care să le ofere oportunități crescute pe piața muncii, prin măsuri active pentru dezvoltarea unor noi abilități de menținere pe piața muncii în sectorul procesării fructelor si legumelor si industriilor conexe.

Respectând aceste coordonate, proiectul își propune să califice 700 angajați (persoane calificate/ necalificate/ slab calificate) din cele 8 regiuni ale României, in meserii precum: lucrător în prelucrare carne, peste, lapte, conserve, ciupercar, pomicultor, horticultor, agricultor culturi de câmp, muncitor plantații și amenajare zona verde. Participanţii vor beneficia de un curs autorizat ANC.

Share on Facebook