Fermierii romani vor avea ocazia sa participe si in 2016 la cele mai importante evenimente dedicate agriculturii si industriei alimentare. Cel mai important dintre ele, INDAGRA 2016, urmeaza sa aiba loc si in acest an, mai exact in perioada 2-6 noiembrie.

Va prezentam in cadrul acestui articol calendarul principalelor targuri agricole din 2016:

1. INDAGRA 2016 (2-6 Noiembrie 2016)

Cel mai important targ dedicat agriculturii, INDAGRA 2016, va avea loc anul acesta in perioada 2-6 noiembrie 2016, in cadrul complexului expozitional Romexpo din Bucuresti.

Ajuns la cea de-a XXI editie, INDAGRA 2016 este o manifestare complexa cu scopul promovarii agriculturii din Romania, a potentialului zootehnic autohton, a produselor traditionale bio, precum si a soiurilor de vinuri romanesti recunoscute international.

De asemenea, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo se vor desfasura alte 3 evenimente cu tematici complementare: INDAGRA FOOD & CARNNEXPO – targ international pentru industria alimentara, ALL PACK – expozitie internationala pentru ambalaje, materiale, masini si echipamente specifice, EXPO DRINK & WINE – targ de vinuri, bauturi alcoolice si non-alcoolice.

La cea mai recenta editie a targului INDAGRA au participat peste 500 de expozanti, din toate sectoarele agriculturii, acestia avand la dispozitie o suprafata de expunere de circa 41.000 de metri patrati.

INDAGRA 2016 este organizat de Romexpo in parteneriat cu Camerele de Comert si Industrie din Romania.

2. AGRARIA 2016 (21-24 Aprilie)

Un alt eveniment important din acest an dedicat domeniului agricol este si targul AGRARIA, care va avea loc in perioada 21 – 24 Aprilie 2016, in Parcul Industrial Tetarom III, localitatea JUCU, judetul Cluj. Cel mai mare targ agricol din Transilvania, aflat acum la editia a 22-a, isi propune si in acest an sa fie un important loc de intalnire pentru fermieri, specialisti, manageri si autoritati din domeniul agriculturii.

In fiecare an, in cadrul targului AGRARIA, peste 290 de exponzanti isi expun principalele produse si servicii din domeniul agricol, avand la dispozitie o suprafata de peste 20.000 de mp. Mai mult decat atat, in fiecare an, peste 18.000 de vizitatori treg pragul targului AGRARIA.

3. VINVEST 2016 (22-24 Aprilie)

Si in acest an, producatorii din sectorul viticol, precum si iubitorii vinului sunt asteptati la cea de-a 14-a editie a Salonului International VINVEST de la Timisoara, care se va desfasura in perioada 22-24 aprilie 2016.

In cadrul Ceremoniei de Decernare a Premiilor vor fi nominalizati si evidentiati cei mai buni oenologi, in semn de respect pentru cei care au produs vinurile si bauturile alcoolice. Se vor oferi: Marea Medalie de Aur la vin alb si la vin rosu; Marea Medalie de Aur la vin de vinoteca si Marea Medalie de Aur la bauturi alcoolice.

VINVEST este, de asemenea, un moment de promovare a turismul vitivinicol, sector cu potential mare de atragere a multor vizitatori. Totodata, la VINVEST vor fi expuse utilaje si servicii conexe vinului.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis, precum si a Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania.

4. AgriPlanta-RomAgroTec 2016 (19-22 Mai)

Inca un eveniment agricol major ala acestui an este si expozitia AgriPlanta-RomAgroTec 2016, care va avea loc in perioada 19 – 22 mai 2016, in Fundulea, judetul Calarasi.

Concept expozitional integrat, unic in Romania, expozitia reuneste cu succes producatori, importatori si distribuitori de seminte, fertilizanti si produse pentru protectia plantelor, furnizori de masini si utilaje agricole, sisteme de irigatii, sere, sisteme de uscare si depozitare, echipamente si tehnologii pentru energii regenerabile, institutii financiare, companii de asigurari si consultanta, institute de cercetare, asociatii si universitati de profil, precum si institutii de presa de specialitate

Dezvoltata ca platforma de comunicare si networking pentru profesionistii din agricultura si oferind oportunitati pentru parteneriate durabile, expozitia AgriPlanta – RomAgroTec 2016 se desfasoara pe o suprafata de 30 de hectare teren arabil, fiind structurata pe mai multe zone de expunere, demonstratii in aer liber, precum si zone demonstrative pentru principalele culturi agricole.

5. AGRO EXPO BUCOVINA 2016 (25 – 27 martie)

A 14-a editie a targului national de agricultura si industrie alimentara, AGRO EXPO BUCOVINA 2016, isi va deschide portile in perioada 25 – 27 martie 2016 la Iulius Mall Suceava.

In cadrul evenimentului, cei interesati vor putea sa vizioneze utilaje agricole, echipamente si materii prime, animale de rasa si pasari, produse alimentare, seminte si material saditor, ingrasaminte si pesticide, furaje, nutreturi concentrate, aditivi, flori si plante de apartament, pentru gradini, parcuri, sere si altele.

Targul AGRO EXPO BUCOVINA este organizat de Camera de Comert si Industrie Suceava in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Institutia Prefectului Suceava si Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Suceava.

 6. AGROMALIM 2016 (8-11 septembrie)

Targul Agromalim 2016, Expo Arad, 8-11 septembrie – cel mai important eveniment agricol din vestul Romaniei. Cea de-a XXV-a editie a evenimentului international de agricultura, industrie alimentara si ambalaje, Agromalim 2016 isi asteapta vizitatorii in acest an cu o oferta mai bogata fata de anul precedent. Peste 250 de expozanti din aproximativ zece tari isi vor expune standurile la Expo Arad. În cadrul targului Agromalim 2016 sunt expuse: masini si utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de crestere si furaje pentru animale, medicamente si instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentara, produse agroalimentare, ambalaje, servicii de consultanta si financiare, reviste, carti si cataloage de specialitate. Programul Agromalim 2016 cuprinde conferinte, seminarii, intalniri de afaceri, prezentari de produse si servicii inovatoare, precum si produse traditionale.

In atentia organizatorilor de targuri agricole : pentru o buna informare a publicului si promovarea eficienta a evenimentelor pe care le organizati, va rugam sa ne transmiteti calendarul targurilor cu tematica agricola pe care le organizati in 2016 la adresa office@stiriagricole.ro.

Share on Facebook