Calendarul apicol: lucrarile importante din stupina in aprilie

Facebook
Twitter

Aprilie marcheaza prima luna de primavara in adevaratul sens al cuvantului, iar obiectivul principal al apicultorului in aceasta perioada este pregatirea familiilor de albine pentru valorificarea primelor culesuri (rapita si salcam) in paralel cu luarea de masuri pentru a evita roirea naturala in lunile care urmeaza. Dezvoltarea albinelor, ca si in cazul altor specii de animale, are la baza trei factori: matca (varsta si calitatea), hrana (stimularea naturala si artificiala) si mediu (conditiile din interiorul si din afara stupului).

Flora de primavara abundenta in aceasta perioada (artarul argintiu, aninul, ciresul, salciile, flora spontana) reprezinta stimulul natural pentru dezvoltarea familiilor de albine, astfel ca o matca de calitate poate sa depuna zilnic peste 1500 de oua ceea ce conduce la inlocuirea completa a albinelor de iernare si la depasirea puterii cu care a intrat in iarna. Rezervele de hrana proaspata, in special cele de pastura, incep sa fie din ce in ce mai extinse in jurul puietului.

In acest context, pentru atingerea obiectivelor sale, stuparul trebuie sa aiba cunostintele necesare pentru a interveni in reglarea celor trei factori de baza mai sus mentionati, realizand o serie de lucrari:

– se continua lucrarile de verificare amanuntita a fiecarei familii de albine (revizia de fond), daca acestea nu s-au realizat, si se noteaza toate starile anormale care exista, prin aprecierea in continuare a activitatii generale, a zborului la urdinis, a semnelor anormale, a prezentei matcii si puietului de albina lucratoare de toate varstele, a suprafetei cu puiet si a celor acoperite cu albina, prezenta trantorilor si a rezervelor de hrana. Cu aceasta ocazie se reorganizeaza, daca este necesar, cuibul familiei, prin eliminarea ramelor goale dupa diafragma, pentru asigurarea unui regim termic optim dezvoltarii. Revizia de fond se face in zilele calduroase (20ºC) si fara vant.

– Se iau masuri pentru corectarea starilor nedorite: de unificare a familiilor slabe sau fara matca, de intarire a acestora cu rame cu puiet, de stimulare si completare a hranirilor, de igienizare si tratament, de verificare si reparare (inlocuire) a elementelor de stup. Completarea proviziilor se poate face cu rame cu miere de la rezerva sau de la familiile unde se apreciaza ca exista un excedent; se apreciaza ca este necesar sa existe in stup o cantitate de cel putin 6-7 kg miere de buna calitate.

– Se continua stimularea familiilor de albine cu hrana artificiala cu scopul intensificarii ritmului de ouat al matcilor. Aceasta se realizeaza prin administarea de sirop de zahar 1:1 in portii de 0,3 – 0,5litri/familia de albine, in functie de puterea familiilor, la intervale de 2-3 zile;

– Se va asigura apa la adapator in care poate fi dizolvata si o cantitate de 5g sare/litru apa;

– Pe masura ocuparii fagurilor din cuib cu puiet, se asigura largirea cuibului cu faguri claditi sau artificiali. Fagurii artificiali pot fi introdusi in perioadele in care se remarca o usoara albire a celorlalti faguri, mai ales pe speteaza superioara. Acestia se introduc dupa ultima rama cu puiet sau in mijlocul cuibului, cate un fagure saptamanal. Înainte de a-i introduce, fagurii pot fi usor stropiti cu sirop pentru a fi mai repede curatati si deci pregatiti pentru ouat.

– Pentru prima parte a primaverii urdinisurile se reduc la 3-4 cm urmand ca, treptat, pe masura dezvoltarii si stabilizarii timpului frumos, deschiderea sa fie mai mare.

– Se vor forma familii temporare si ajutatoare cu matci de la rezerva acolo unde este cazul;

– Se vor aplica tratamentele necesare impotriva varoozei;

– Se vor lua masuri pentru preintampinarea furtisagului;

– Pe masura ce pomii infloresc se pot instala colectoarele de polen pentru recoltarea si valorificarea acestuia. Recoltarea polenului nu este o masura obligatorie, dar aceasta operatiune poate fi aplicata in zone unde exista abundenta de polen deoarece se stimuleaza recoltarea unei cantitati si mai mari de polen, familiile de albine nefiind private de lipsa acestuia.

– Deasemenea se pot instala gratiile colectoare de propolis deasupra cuibului. Deasemenea se poate incepe cresterea de faguri cu celule de trantor (rame claditoare pentru productia de triturat larvar – apilarnil).

– Se reformeaza fagurii vechi extrasi din cuib in urma reviziei de fond, se repara, se insarmeaza, astfel fiind pregatiti pentru sezonul in curs. Se asigura necesarul de stupi si rame atat pentru recolta cat si pentru formarea ulterioara a roiurilor artificiale.

– Se vor lua masuri pentru asigurarea transportului in pastoral, alegerea bazinelor melifere si a vetrelor de pastoral.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE