Compania Apa Nova a păstrat tradiția și în acest an și a eliberat în apele Dunării 1.000 de puieţi de păstrugă, în cadrul acțiunii numite sugestiv „Botezul Sturionilor”.

Săptămâna trecută, Apa Nova București a organizat, pentru al șaselea an consecutiv, evenimentul destinat protecției mediului în zona Deltei Dunării, numit generic „Salvează Planeta pentru familia ta!”, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.  Evenimentul a avut loc sub egida Anului Internațional al Familiei.

Cei peste 300 de invitați din 22 de țări (Germania, Cipru, Luxemburg, Grecia, Franța, Croația, Bulgaria, Serbia, Austria, Ungaria, Slovacia, Macedonia, Armenia, Belgia, Muntenegru, Elveția, Moldova, Cehia, Turcia și România), care reprezintă Ambasade, filiale Veolia, ONG-uri, Asociaţii de mediu, împreună cu jurnaliștii ce au participat la eveniment, au aflat despre problemele acute de mediu ale Dunării şi ale Deltei sale şi au fost îndemnaţi să acţioneze, la rândul lor, ori de câte ori va fi posibil, în sensul protejării active a mediului înconjurător.

Conform tradiţiei, în fiecare zi a evenimentului a avut loc câte o acţiune socială sau de mediu, în spiritul prezervării habitatelor şi resurselor naturale care, fără o susţinere practică chiar şi din partea comunităţilor mici, ajung în pragul colapsului.

Joi 12 iunie 2014, a avut loc deschiderea evenimentului, iar realizatorul emisiunii de mediu ”Eco-frecvența” (al cărei unic partener este Apa Nova București) Zoli TOTH, a spart gheața dând liber la acțiunile de protejare a mediului înconjurător. De asemenea el a prezentat noul său proiect  „Bach in ShowBiz”.

Vineri 13 iunie 2014, Apa Nova București în parteneriat cu Primăria municipiului Tulcea și Administrația Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a eliberat pentru a treia oară în apele Dunării 1.000 de puieţi de păstrugă, în cadrul acțiunii numite sugestiv „Botezul Sturionilor”. Apa Nova Bucureşti este deocamdată singura companie privată din România care s-a implicat activ pentru realizarea acţiunilor de repopulare cu sturioni în Dunăre.

Acțiunea Apa Nova Bucureşti de repopulare a Dunării cu această specie pe cale de dispariţie din multe zone endemice, numită de specialişti „dinozaurul apelor”, a debutat în anul 2011 când au fost eliberați 150 sturioni, continuând apoi în anul 2013 prin eliberarea a 1.000 sturioni și în acest an cu repopularea tot cu 1.000 sturioni.

Sâmbătă, 14 iunie 2014, Apa Nova București în parteneriat cu Primăria comunei Murighiol,  a venit în ajutorul famililor cu probleme sociale și materiale. Ajutată de un asistent social, angajat al Primăriei Murighiol, ce cunoaște îndeaproape cazurile sociale din comună, Apa Nova București a propus soluţii pe termen mediu și lung în vederea susținerii familiilor şi a gospodăriilor acestora, soluții ce pot contribui atât la creşterea nivelului de trai, cât și la protejarea mediului înconjurător. Familile au primit din partea Apa Nova București sprijin atât financiar, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate şi juridice, cât şi  cu alimente, medicamente, rechizite, produse pentru nou născuți, materiale de construcții (vopsea, pensule, diluant, sârmă de balot, ciment, plăci OSB etc), electrocasnice (TV, mașină de spălat, aragaz, frigider etc.). Pentru ajutorarea acestor familii, Apa Nova București a investit peste 10.000 de euro.

Duminică, 15 iunie 2014, în încheierea evenimentului, invitații au fost prezenți la Casa Avramide din județul Tulcea, pentru a vizita vernisajul artiștilor plastici: Ileana Dragomirescu, Sanda Buțiu, Veronica Oanca și  Traian Oanca.

Apa Nova București, filială Veolia, este din 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare din București.

Apa Nova București are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice de pe teritoriul Municipiului București.

Share on Facebook