cultura de grau, sprijin fermieri

Bloomberg: cele mai mari preturi ale graului din ultimii ani. Care sunt cauzele majorarii?

Facebook
Twitter

Seceta si canicula, dar si inghetul, au afectat semnificativ productia de grau din Rusia si Canada, cei mai mari exportatori mondiali ai cerealei, iar acest eveniment a dus cotatiile de pret la cel mai inalt nivel din ultimii ani, noteaza Bloomberg.

Seceta si canicula au continuat sa parjoleasca culturile de grau din Canada in luna iulie, la cateva luni dupa ce o iarna brutala a lovit culturile de grau din Rusia. Pierderile de productie din acesti mari producatori mondiali vor fi compensate doar partial de castigurile inregistrate in alte tari, pentru o cultura agricola care este plantata pe cea mai mare suprafata a globului si care este utilizata pentru produse de baza precum paine, paste si cereale pentru micul dejun.

Impactul va fi resimtit atat de gospodarii cat si de guverne, in special din tarile sarace care se bazeaza pe importuri. Si atat in SUA cat si in alta parte, costurile mai mari la paine vor reprezenta o noua presiune asupra unui lant de aprovizionare cu alimente care se confrunta deja cu un deficit de mana de lucru si probleme cu logistica.

„Consumatorii vor vedea preturi mai mari, nu este nicio indoiala. Pretul pe care il platim pentru grau pe masura ce cotatiile futures cresc, indiferent de care este pretul cand vine brutarul, se transmite imediat asupra pretului fainii”, a declarat vicepresedintele firmei King Milling Co, James Doyle.

In plus, aprecierea graului pana la cele mai mari valori din ultimii ani este si una contra-sezoniera, venind intr-un moment in care de obicei silozurile de cereale din emisfera nordica incep sa se umple cu graul proaspat recoltat. In aceste conditii, guvernul american prognozeaza ca rezervele mondiale de grau vor cobori la cel mai redus nivel din ultimii cinci anii iar livrarile marilor exportatori vor fi afectate in special.

„Piata se indreapta acum spre un deficit global, Aceasta intensifica ingrijorarile cu privire la inflatia alimentelor. Graul este un produs alimentar esential”, declara Carlos Mera, directorul de cercetare de la Rabobank.

Avand in vedere ca graul este materia prima pentru orice de la baghetele din Franta si pana la taiteii din Asia, cotatiile la grau au un impact mai direct asupra consumatorilor spre deosebire de alte culturi precum porumb sau soia boabe, care sunt folosite in principal ca nutret pentru animale.

Fluctuatiile preturilor la materiile prime au nevoie de timp pentru a se transmite de-a lungul lanturilor de aprovizionare. In plus, preturile cu amanuntul pot sa fie mai imobile, deoarece in unele cazuri costurile cu alimentele sunt subventionate de guverne. Insa costurile mai mari acum inseamna ca preturile la grau vor ramane la un nivel ridicat pana cand recoltele din emisfera sudica, de la inceputul lui 2022, vor reduce presiunile.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE