Cel mai mare târg din lume dedicat producătorilor ecologici, BioFach Nurnberg 2014, și-a deschis azi porțile.
La eveniment participă și 40 de expozanți din România, care s-au dus la BioFach Nurnberg 2014 nu numai cu cereale sau seminţe oleaginoase, ceaiuri, plante aromatice, fructe de pădure, ciuperci şi mirodenii ci şi cu dulceţuri, produse lactate, miere şi produse apicole, cosmetice, produse de morărit şi panificaţie şi vinuri. Din Salonta, au ajuns la BioFach Nurnberg 2014 uleiurile organice din semințe de cânepă.
Acestea vor concur pentru a atrage atneția vizitatorilor cu uleiurile organice obținute de producători greci sau italieni. Chiar dacă aceștia din urmă le-au consacrat, suedezii vor o felie din piața pastelor făinoase. Astfel, la BioFach Nurnberg 2014 se găsesc spaghetti făcute din soia organiză, bogate în protein, minerale și fibre și care au un conținut scăzut de grăsimi și gluten.
Dacă suedezii vor să le fure pastele, italienii au adus la BioFach Nurnberg 2014 dulciuri organice. Biscuiții, covrigeii sau prăjiturile unui producător italian sunt rumenite în cuptoare tradiționale.
Danezii, care vor să elimine TVA-ul la produsele ecologice, aduc la BioFach Nurnberg 2014 salamuri și produse de carmangerie organice. Producătorii din Armenia au adus la BioFach Nurnberg 2014 ceaiuri produse din plante culese de pe înălțimile nepoluate ale munților, tunisienii vin cu uleiuri presate la rece din măsline cultivate în regim ecologic, iar indienii cu condiment bio.
Urmașii faraonilor nu se lasă mai prejos. La BioFach Nurnberg 2014 este prezent și cel mai vechi exportator egiptean de plante aromatice, uleiuri și esențe. Totul a pornit în 1955, ca o afacere de familie, care astăzi înglobează producție agricolă, centre de procesare și sistem de desfacere extins în întreaga lume.
Anul trecut, România a fost desemnată „Ţara Anului” la Biofach Nurnberg și a fost reprezentată în pavilionul naţional de peste 55 de firme din sectorul agriculturii ecologice, pavilionul ţării fiind pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi.
Conform datelor MADR, România avea în 2010 în jur de 3.000 de operatori în agricultura ecologică, iar la finele anului 2012 numărul acestora a atins 26.000 de operatori. Suprafeţele ocupate cu agricultura ecologică ajung la aproape un milion de hectare, însă nu este nici pe pe departe atins potenţialul maxim.