Băsescu și Constantin se contrează în lupta pentru pământ

Facebook
Twitter

Astăzi a avut loc o nouă bătălie din războiul dintre președintele Traian Băsescu și ministrul Agriculturii Daniel Constantin. Motivul de azi l-a reprezentat legea vânzării terenurilor agricole către străini.

Președintele a trimis o observaţie Senatului prin care recomandă ca vânzarea de terenuri agricole în România către străini să se realizeze în condiții de egalitate cu cele pe care trebuie să le îndeplinească un român care cumpără terenuri agricole în statul de origine al acestuia.

„În România se vor putea cumpăra terenuri agricole, terenuri în extravilan de către orice persoană fizică similar cu dreptul românilor de a cumpăra teren în ţara de origine a celui care vrea să cumpere. Adică, sunt ţări care nu au restricţie, cum ar fi Olanda. Acolo oricine, orice cetăţean român dacă are bani şi convinge pe cineva, poate să cumpere cât pământ vrea. Dau un exemplu. Nu ştiu dacă Olanda într-adevăr nu are nicio limită. Mergi în Ungaria, ai voie să cumperi doar un hectar de pământ, dacă eşti cetăţean străin. Foarte bine. Olandezul poate să cumpere în România la fel cum românul poate cumpăra în Olanda, iar cetăţeanul din Ungaria poate cumpăra în România, la fel cum poate cumpăra românul în Ungaria. Mi se pare echitabil. Iar la ţările care au restricţii la cumpărare pământ au restricţie şi în România. Dacă cetăţeanul român nu poate cumpăra în ţara X, nici cetăţeanul ţării X nu poate cumpăra în România. Cred că va fi foarte greu pentru Comisia Europeană să ne pună în situaţia de infringement atâta timp cât aplicăm condiţii similare cetăţenilor din statele UE cu cele care sunt aplicate cetăţenilor români în statele membre. Asta am adăugat la observaţiile pe care le aveam şi le-am transmis astăzi Parlamentului”, a declarat într-o conferință șeful statului.

Reacția ministrului Daniel Constantin nu s-a lăsat așteptată.

„Legea a fost în dezbatere publică încă din 3 septembrie 2013, am primit observaţii scrise de la consilierul prezidenţial, deci preşedintele şi consilierii săi au avut acces la acest proiect de lege, dar unele observaţii văd că le face abia acum”, a declarat pentru Mediafax ministrul Daniel Constantin, liderul Partidului Conservator.

Ministrul este de părere că „imperfecțiunile” din lege puteau fi corectate, după ce aceasta ar fi fost promulgată de președintele Traian Băsescu.

Președintele a mai spus azi că nu e nevoie de prea multe noi prevederi, ci doar ca legea să fie mai clară.

„Nu trebuie şi multe alte norme de aplicare. Este suficient să o facă mai clară pe aceasta şi eu i-aş pune în anexă câteva formulare cum faci publicitatea la primărie, cum faci publicitatea nu ştiu unde şi cu asta basta. Normele vor face un calvar aplicarea acestei legi şi riscurile sunt de a bloca piaţa funciară într-un moment în care consolidarea suprafeţelor este extrem de important”, a explicat Băsescu.

Totodată, acesta a mai spus că legea nu este clară în cazul în care un proprietar nu obțin prețul cerut de la preemptori. Potrivit oficialilor MADR, el nu are voie să vândă la un preț mai mic decât cel notificat inițial. Dacă schimbă prețul, trebuie să reia procedura.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE