Băncile interesate de intermedierea finanţărilor europene prin instrumentul JEREMIE pot depune documentele până pe 20 septembrie

Facebook
Twitter

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi Fondul European de Investiţii (FEI) au lansat, în cadrul iniţiativei JEREMIE, Apelul pentru Expresii de Interes pentru un nou instrument de finanţare. Apelul se adresează intermediarilor financiari, termenul de depunere a Expresiilor de Interes este până pe 20 septembrie 2013, iar bugetul iniţial total este de 20 milioane de euro.

Iniţiativa JEREMIE (“Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises”) este un set de măsuri care are ca obiectiv sprijinirea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare. În România, iniţiativa JEREMIE este organizată prin FEI, care acţionează ca Fond de Participare JEREMIE, conform prevederilor Acordului de Finanţare dintre Guvernul României şi FEI aprobat prin HG nr. 514/2008, amendat prin HG nr. 437/2013 (“Acordul de Finanţare”). Iniţiativa JEREMIE este finanţată în România printr-o contribuţie a POS CCE, Axa Prioritară 1, Domeniul Major de Intervenţie 1.2 “Accesul IMM la finanţare”, din resurse financiare provenind de la Fondul European de Dezvoltare Regională.

Acest Apel are ca obiectiv sprijinirea accesului la finanţare al întreprinderilor mici si mijlocii din România, prin încheierea de către FEI cu una sau mai multe bănci din România a câte unui contract având ca obiect o finanţare cu acoperirea partială a riscului, în limita bugetului iniţial total de 20 milioane de euro, care poate fi suplimentat.

Întreprinderile mici si mijlocii eligibile conform condiţiilor prezentate în Apel vor putea beneficia de sprijinul disponibil prin instrumentul de finanţare numai prin intermediul băncilor, cu care FEI va încheia contractele operaţionale (de finanţare).

Instituţiile bancare interesate sunt invitate să consulte documentaţia completă aferentă Apelului pe site-ul www.eif.org şi să depună Expresii de Interes la FEI. În prima etapă, FEI va analiza conformitatea Expresiilor de Interes cu criteriile de eligibilitate. Ulterior, Expresiile de Interes declarate eligibile vor fi analizate pe baza criteriilor calitative de selecţie.

După încheierea procesului de selecţie, care va fi anunţată public, întreprinderile mici şi mijlocii vor putea contacta exclusiv intermediarii financiari cu care se vor încheia contracte de finanţare pentru a solicita sprijinul disponibil prin intermediul iniţiativei JEREMIE.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE