Prețul porumbului continuă să scadă, ajungând la un nivel mai mic decât cel înregistrat în 2004.

„Acum, prețul porumbului reprezintă 60% din cel primit în 2004. Porumbul se vinde acum cu 40 de bani, iar atunci era 60 de bani. Chiar dacă faci 4.000 de kilograme la hectar, nu-ți scoți nici măcar cheltuielile cu tratamentele. La 40 de bani kilogramul, fermierul obține 1.600 de lei, iar cheltuielile pentru cultivarea unui hectar se ridică la peste 3.000 de lei”, a declarat, pentru stiriagricole.ro, Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), care a adăugat că nu s-a finalizat deocamdată campania de recoltare.

Prețul porumbului a scăzut și pe piețele internaționale, pe fondul producțiilor mari înregistrate de fermierii din Statele Unite, Rusia sau Ucraina. Totuși, spune Laurențiu Baciu, scăderile nu sunt la fel de semnificative ca cele de pe piața românească.

„Au scăzut prețurile și la americani, dar nu chiar ca la noi. În plus, nici prețul de intervenție la nivel european nu s-a adaptat evoluției pieței, a rămas tot la 100 de euro/tonă”, a declarat, pentru stiriagricole.ro, Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Potrivit șefului LAPAR, producția medie variază în jurul a 4,2 tone de porumb/hectar, fiind mai mică față de cea înregistrată anul trecut. Statistica oficială arată că, în 2013, suprafața cultivată cu porumb a fost de 2,58 milioane de hectare, de pe care s-au recoltat 11,37 milioane de tone de porumb. Randamentul a fost de 4.408 kilograme la hectar.

La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, România s-a situat pe primul loc la suprafaţa cultivată cu porumb, iar la producţie s-a situat pe locul doi, după Franţa, din cauza unui randament net inferior. De altfel, randamentul la porumb realizat de România este cel mai mic faţă de cel al principalelor state membre, dar și cel obținut de vecini. Bulgaria a realizat o producție medie de 5.476 de kilograme de porumb boabe la hectar, iar Ungaria a obținut un randament de 5.363 de kilograme de porumb boabe la hectar.

Share on Facebook