Prima sesiune de depunere a proiectelor în cadrul noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, pe Măsura 121, se închide astăzi.

Bugetul alocat acestei măsuri este de 150 de milioane de euro, din care 35 de milioane sunt alocate fermelor de familie. Valoarea proiectelor depuse de proprietarii fermelor de familie acoperă doar 5% din bugetul alocat.

Chiar dacă valoarea proiectelor depuse până acum acoperă doar o mică parte din sumele disponibile, reprezentanții APDRP sunt încrezători că, la închiderea sesiunii, situația se va schimba.

„Din experiența celorlalte sesiuni, știm că cele mai multe cereri se depun în ultimele zile”, ne-au precizat reprezentanții APDRP.

Totodată, mulți fermieri au profitat de posibilitatea de a depune online proiectele pentru a obține fonduri europene pentru agricultură prin PNDR. Până în 2020, trebuie accesate cele aproximativ 9 miliarde de euro disponibile prin PNDR.

Share on Facebook