Avertismentul meteorologilor: Precipitatii extreme tot mai dese si acutizarea fenomenului de seceta

Facebook
Twitter

Romania se va confrunta in urmatorii ani cu o acutizare a fenomenului de seceta, in contextul in care meteorologii prognozeaza ca temperatura medie din tara noastra sa creasca pana la finele acestui secol cu aproximativ 2 grade Celsius iarna si cu 4 grade Celsius vara, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Pasca-Palmer, in cadrul unei dezbateri pe tema fenomenelor meteo extreme, informeaza Agerpres.

„Potrivit scenariilor elaborate de meteorologii romani, este posibil ca temperatura medie din tara noastra sa creasca pana la finele acestui secol cu aproximativ 2 grade Celsius iarna si cu 4 grade Celsius vara. Totodata, va exista si o intensificare a aparitiei fenomenelor extreme, cresterea numarului de zile din cursul anului cu precipitatii extreme si, implicit, a inundatiilor”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Pasca-Palmer.

Ea a amintit ca, in Romania, la nivel national, datele climatice de peste 100 de ani arata o crestere a temperaturii medii a aerului, precum si a frecventei si intensitatii unor fenomene meteorologice periculoase.

„In Romania, temperaturile au inregistrat o crestere a mediei anuale de 0,4 grade Celsius. Chiar daca la prima vedere aceasta crestere de temperatura poate parea insignifianta, ea influenteaza extrem de mult caracteristicile sistemului climatic, cu efecte directe pe plan regional. In ultimii ani deja se poate observa o crestere a nivelului si intensitatii precipitatiilor, valuri de caldura cu o durata si frecventa din ce in ce mai mare, acutizarea fenomenului de seceta. Cresterea nivelului precipitatiilor duce la inundatii intense pe cursurile de apa si in zone costiere”, a aratat Pasca-Palmer.

Ministrul a amintit de seceta puternica din anii 2012, 2015 si din acest an, de tornadele si vijeliile din vara acestui an din Botosani si Mures sau cea din vara anului 2002 din judetul Ialomita. „Pana acum cativa ani, meteorologii sustineau ca tornadele nu sunt evenimente care se formeaza in Romania, dar iata ca realitatea incepe sa contrazica acest fapt”, a precizat ea.

Guvernul urmeaza sa adopte saptamana viitoare strategia nationala pentru schimbari climatice pentru perioada 2016-2030, care va cuprinde masuri concrete ce vor fi luate in fiecare domeniu economic in parte, cu termene si alocare bugetara.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE