Menu

Atenție la gândacul de Colorado! Soluții chimice și bio pentru fermierii

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

În culturile de cartofi și-a făcut deja apariția gândacul de Colorado, mai ales în cele din sudul țării. Pentru combaterea sa, pot fi folosite insecticide chimice și bio, dar și câteva trucuri din bătrâni.

Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) atacă mai ales plantele din familia Solanaceae, pagubele cele mai importante fiind înregistrate la culturile de cartof. Adulții rod frunzele, producând perforații neregulate pe suprafața limbului și, în final, chiar scheletuirea acestora. Potrivit specialiștilor in protectia plantelor, un adult poate consuma, în numai 2-3 zile, întreaga suprafața foliară a unei plante.

Femela îşi depune ouăle de culoare albă ca laptele, şi având o lungime de circa 1,2 mm, în grupuri de 20-80 de bucăţi, aşezate pe partea inferioară a frunzelor plantelor gazdă, unde sunt suficient de ferite de ploaie şi razele soarelui. In total o femelă depune din mai până în august până la 800 de ouă. Ouăle capătă la scurt timp o culoare gălbuie şi după o scurtă perioadă de evoluţie embrionară (de aproximativ 10 zile) eclozează larvele, care sunt de un roşu strălucitor şi au nişte pete negre pe corp. Acestea încep repede să se hrănească cu plantele gazdă, iar cantităţile necesare dezvoltării lor sunt considerabile. După 2-3 săptămâni ele capătă o culoare mai degrabă portocalie şi se târăsc în pământ în vederea transformării în pupă. După aproximativ 2 săptămâni eclozează gândacii tineri, care mai zăbovesc în pământ cel puţin 1 săptămână, până când învelişul corpului lor devine suficient de tare. Şi gândacii adulţi se hrănesc cu ţesutul plantelor. Într-un an, apar 1-2 generații.

Pentru a putea combate gândacul din Colorado, se recomandă a se utiliza următoarele insecticide: Actara 25 WG, Calypso 480 SC, Coragen, Decis 25 WG, Fastac 10 EC, Fury 10 EC, Kaiso Sorbie 5 EG, Karate Zeon, Lamdex 5 EC, Laser 240 EC, Mavrik 2F, Mospilan 20 SG, Nuprid Al 200 SC, Nurelle D 50/500 EC, Proteus OD 110, Pyrinex Quick și Vantex 60 CS.

Efectuarea tratamentelor cu insecticide se realizează în zilele însorite, fără vânt, la temperaturi mai mici de 25 grade Celsius.

Pentru fermierii bio, se recomandă ca straturile de plante să fie pudrate cu praf de rocă de silicat, format din sferule fine şi mici. Stropirea cu ceai de ferigă ţine gândacii la distanţă. De asemenea trebuie folosit muici ce conţine ferigi. La strângerea recoltei, trebuie ca numai plantele sănătoase să fie culese. Prelucrarea solului trebuie realizată toamna, deoarece gândacii iernează în pământ.

Totodată, gândacii şi larvele pot fi culeşi cu mâna, iar apoi îndepărtaţi şi distruşi. Suprafeţele întinse pot fi tratate biologic cu preparate din Bacillus thuringiensis tenebrionis. Deoarece folosirea acestora vizează distrugerea larvelor tinere, trebuie luată în considerare aplicarea preparatului în perioadele corecte şi conforme cu etapele evolutive ale larvelor.

O altă soluție bio este plantarea în spatiul dintre rândurile de cartofi a unor plante care nu sunt pe placul gândacului de Colorado, ca hrean, coriandru,  vetrice, galbenele sau iarba mâței.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE