In anul 2014 a inceput o noua perioada de programare, care ofera oportunitati pentru dezvoltarea micilor pomiculturi, pentru care este nevoie de un dialog constant intre producatori, consultanti si autoritati.
Din acest considerent, este foarte important ca perioada 2014-2020 sa fie privita cu mult pragmatism. Absorbtia fondurilor europene este un mijloc de dezvoltare pe termen lung si nu un scop in sine, de aceea fondurile nerambursabile trebuie vazute ca un sprijin in dezvoltarea afacerii, si nu ca singurul element care contribuie la succesul ei. Este important sa se porneasca de la o dimensionare corecta a propriei capacitati pentru realizarea unui proiect, la care se adauga pregatirea profesionala si cunostintele necesare, un management coerent si masuri adecvate de promovare.
Sectorul pomicol, in calitate de beneficiar direct al Programului Pomicol 2014-2020, se confrunta cu multe probleme structurale, dintre care cele mai semnificative sunt:
- faramitarea excesiva a terenurilor, cu precadere in zona colinara, favorabila culturilor pomicole, o suprafata medie a exploatatiilor mult mai mica decat suprafata minima necesara unei exploatatii pomicole pentru a deveni viabila;
- slaba asociere la nivel tehnologic si mai ales in valorificarea productiei de fructe. Slaba asociere si cooperare in domeniul pomicol este cel mai important factor ce influenteaza negativ valorificarea productiei, calitatea produselor, aprovizionarea si, implicit, veniturile pomicultorilor.
Micii pomicultori se confrunta cu probleme in ceea ce priveste achizitionarea inputurilor necesare producerii fructelor, in special din cauza pretului foarte ridicat al acestora, cat si al lipsei informatiilor de specialitate cu privire la aplicarea tratamentelor fitosanitare.
Desfacerea productiei reprezinta in prezent cea mai mare problema pentru micii producatori care nu fac parte dintr-o asociatie sau grup de producatori. Acestia nu au prea multe sanse sa vanda in supermarketuri sau sa livreze productia unei unitati de procesare.
Conform datelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, la nivelul anului 2013, in sectorul pomicol existau doar 11 forme asociative, dintre care trei organizatii de producatori si opt grupuri de producatori recunoscute preliminar.
Conform unui studiu din 2013 al Centrului Roman de Politici Europene (CRPE), Masura 142 – Sprijin pentru infiintarea grupurilor de producatori din PNDR 2007 – 2013 a fost gandita si poate functiona numai in cazul grupurilor mature, care se pot plia pe conditiile de recunoastere si existenta a grupurilor de producatori, referitoare la vanzarea productiei (cel putin 75% din productia membrilor trebuie vanduta prin intermediul grupului, valoarea minima a productiei vandute prin grup fiind de 10 000 de euro). Aceste conditii sunt greu de indeplinit pe termen mediu si lung.
Exista factori puternici care au anulat atractivitatea masurii 142, care vin atat din zona deficientelor pietei (asimetria informationala, concurenta neloiala a importurilor nefiscalizate), a politicilor deficitare ale statului (lipsa unor stimulente fiscale pentru asociere, care sa contracareze avantajul relativ al actorilor economici care inca opereaza pe piata neagra, lipsa unei infrastructuri logistice rurale adecvate), dar mai ales din sfera sociala:
- nivelul de incredere scazut intre agricultori (capitalul social scazut);
- lipsa unor competente de afaceri care sa permita fermierilor sa gestioneze trecerea de la o gospodarie individuala la administrarea unei forme asociative.
Aceste deficiente reprezinta de multe ori obstacole de neinlaturat in calea supravietuirii organizatiei.
Echipa CRPE a propus, in cadrul studiului, solutii pentru constituirea de asociatii ale micilor producatori, viabile pe piata, respectiv includerea in cadrului noului PNDR a unor actiuni de sprijin pentru facilitare comunitara si asistenta in afaceri (faza I), ca un instrument pregatitor pentru constituirea si functionarea asociatiilor de mici producatori, urmata de o asistenta integrata in primii ani de functionare (faza II), care sa insoteasca atragerea de finantare pentru proiecte de investitii (acoperite prin Masura 9a – Infiintarea grupurilor de producatori in sectorul pomicol).
Argumentele prezentate in acest studiu se bazeaza pe:
- experienta dobandita ca urmare a implementarii proiectului „Dezvoltare rurala prin antreprenoriat si asociere” cu fermieri de pe raza mai multor comune din judetele Cluj, Iasi, Dambovita, Teleorman;
- concluziile sesiunilor de training dedicate managementului fermei si tehnicilor agricole;
- concluziile vizitelor de studii la diverse unitati de procesare a fructelor si legumelor din tara;
- asistenta oferita Cooperativei de Legumicultori „Lunca Somesului Mic“ si Cooperativei „Legume de Vidra”.
In contextul problemelor structurale ale sectorului pomicol (dimensiunea mica si faramitarea exploatatiilor, numarul mare de exploatatii de mici dimensiuni), dar si al efectelor schimbarilor climatice si al gradului redus de adaptare la cerintele pietei, asocierea si cooperarea dintre producatori sunt esentiale in ceea ce priveste consolidarea puterii de negociere, procurarea utilajelor si tehnologiilor agricole, cresterea gradului de acces la credite, introducerea inovatiilor si a ideilor noi de management.
Micii fermieri trebuie sa coopereze in structuri asociative bine organizate, menite sa asigure legatura acestora cu piata de desfacere, in scopul imbunatatirii si adaptarii productiei, atat la cerintele pietei (incluzand aspectele legate de caracterul cantitativ, calitativ si continuu al aprovizionarii si de siguranta alimentara), cat si la preferintele consumatorilor. Structurile organizate de acest tip (grupuri de producatori, asociatii si/sau cooperative) ar putea sprijini micii producatori in valorificarea produselor membrilor acestora, degrevand astfel producatorul de sarcina vanzarii productiei, ceea ce contribuie la o mai buna integrare a micilor producatori pe piata si la nivelul lanturilor scurte de aprovizionare.
Programul Pomicol 2014-2020 asigura conditiile pentru sprijinirea crearii lanturilor alimentare scurte, atat de necesare din perspectiva deschiderii oportunitatilor de piata pentru micii producatori prin promovarea si vanzarea produselor aproape de sursa de productie, fie individual, fie in comun. Programul include doua masuri de sprijin, respectiv masura de Cooperare si masura Infiintarea grupurilor de producatori.
Prin intermediul masurii de Cooperare, se va acorda sprijin pentru crearea lanturilor scurte, respectiv pentru facilitarea cooperarii dintre producatori, procesatori, comercianti de fructe si produse din fructe si restaurante, unitati de cazare, institutii de invatamant, autoritati publice si alti consumatori in scopul comercializarii produselor.
Prin cooperarea dintre micii fermieri sunt posibile actiuni inovative ce nu pot fi realizate in afara unei forme asociative, precum:
- dezvoltarea de noi metode de pastrare a productiei pentru cresterea sigurantei alimentare;
- realizarea de produse adaptate mai bine cerintelor pietei;
- dezvoltarea de metode de utilizare a deseurilor si de epurare a apei pentru protejarea mediului.
Masura destinata Infiintarii grupurilor de producatori acopera cheltuielile eligibile rezultate din activitatea de infiintare si functionare a grupurilor de producatori recunoscute oficial de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Infiintarea grupurilor de producatori reprezinta modalitatea prin care fermierii pot coopera pentru a-si imbunatati participarea pe piata, pentru a-si spori veniturile si pentru cresterea viabilitatii si competitivitatii generale. Grupurile de producatori pot avea o contributie importanta si la atenuarea si adaptarea la schimbarile climatice.
Organizatia fermierilor europeni si a cooperativelor agricole europene, Copa-Cogeca, sustine continuarea programului de incurajare a asocierii intre producatorii de fructe si legume din Uniunea Europeana.
Un raport publicat de Directoratul General pentru Agricultura din cadrul Comisiei Europene (DG AGRI) arata ca productia totala de fructe si legume din UE, comercializata de asociatii de producatori, a crescut la 43,9% in perioada 2008-2010, dupa reforma PAC din 2007. Ca reactie la raportul Comisiei Europene privind regimul fructelor si legumelor din UE, Copa-Cogeca a subliniat ca sistemul functioneaza bine si organizatiile de producatori, cum ar fi cooperativele, trebuie incurajate pentru ca ele ajuta fermierii sa obtina profituri mai mari.
Raportul atrage atentia asupra diferentelor care exista intre statele membre unde sunt mai putine asociatii de producatori, precum Polonia sau Romania, si tari unde exista un numar mare de astfel de organisme, precum Belgia sau Olanda. Potrivit sursei citate, fermierii din tarile cu mai multe asociatii de producatori isi pot valorifica mai bine produsele.
Cresterea numarului de organizatii de producatori ramane o cerinta importanta inclusa in Noua Politica Agricola Comuna 2014-2020, in special in tarile in care numarul asociatiilor este scazut.
Acelasi raport scoate in evidenta si o serie de probleme ale acestui sistem cum ar fi:
- putine instrumente pentru prevenirea crizelor;
- regulamente extrem de complexe;
- lipsa legislatiei clare.
Sistemul trebuie imbunatatit in mod continuu pentru a fi atractiv pentru fermieri.
„Acest sistem corespunde viziunii noastre. Criza alimentara recenta a aratat ca producatorii care fac parte dintr-o asociatie au putut depasi mai usor perioada dificila in comparatie cu cei care sunt pe cont propriu. Este o dovada ca sistemul functioneaza bine si trebuie pastrat si, eventual, imbunatatit”, a declarat Pekka Pesonen, secretar general Copa-Cogeca.
Formele de asociere in agricultura
Relatiile de asociere si cooperare sunt diversificate in functie de legaturile care se stabilesc intre agricultura si alte ramuri ale economiei nationale, precum si in interiorul agriculturii, intre producatorii agricoli si unitatile de depozitare, prelucrare si desfacere a produselor agricole. Concentrarea productiei in exploatatii de dimensiuni optime, precum si diversificarea si specializarea productiei agricole sunt strans legate de dezvoltarea relatiilor de asociere si cooperare de-a lungul fluxurilor tehnologice de producere a materiilor prime agricole, dar si de prelucrare si valorificare a produselor.
Conform legislatiei in vigoare, in agricultura exista urmatoarele forme de asociere:
- societati agricole si alte forme de asociere in agricultura (Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura, cu modificarile si completarile ulterioare);
- asociatii (Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata prin Legea nr. 246/2005, cu modificarile si completarile ulterioare);
- cooperative agricole (Legea nr. 566/2004 privind cooperatia agricola cu modificarile si completarile ulterioare).
Avand in vedere prevederile Ordonantei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoasterea si functionarea grupurilor si organizatiilor de producatori pentru comercializarea produselor agricole si silvice, formele asociative mentionate anterior pot fi recunoscute ca grupuri de producatori.
Grupurile de producatori sunt persoane juridice cu scop lucrativ si gestiune economica proprie si asociatii de fermieri care comercializeaza in comun produsele obtinute. Aceste grupuri asigura productia planificata si adaptata cererii pietei, conform conditiilor de calitate si cantitate. De asemenea, promoveaza aprovizionarea si plasarea pe piata a produselor obtinute de membrii lor. Grupului ii revine sarcina de a optimiza costurile de productie, de a stabili preturile la producator si de a promova utilizarea practicilor de cultura, a tehnicilor de productie si a practicilor de gestiune a deseurilor care sa nu dauneze mediului inconjurator.
Membru al unui grup de producatori poate fi orice persoana care detine legal o baza de productie, isi declara in scris intentia de a comercializa productia agricola proprie si plateste cotizatia, in conformitate cu statutul grupului. Membrii sunt obligati sa aplice reglementarile adoptate de organizatia de producatori cu privire la raportarea productiei si protectia mediului inconjurator.
De asemenea, trebuie sa faca parte doar dintr-o organizatie de producatori pentru comercializarea unuia sau mai multor produse agricole care fac obiectul organizarii comune de piata, conform legislatiei in vigoare, si sa comercializeze cea mai mare parte a productiei. Societatea agricola, cea mai importanta forma de asociere in agricultura, este o societate de tip privat, cu capital variabil si un numar nelimitat si schimbator de asociati, avand ca obiect exploatarea agricola a pamantului, animalelor si altor mijloace aduse in societate, precum si realizarea de investitii de interes agricol.
Obligatiile societatii agricole sunt garantate cu patrimoniul social, asociatii fiind raspunzatori numai cu partile lor sociale.
Asociatia este subiectul de drept, constituit din trei sau mai multe persoane care pun in comun (pe baza unei intelegeri) si fara drept de restituire, contributia materiala, cunostintele sau aportul lor in munca, pentru realizarea unor activitati in interes general, comunitar sau, dupa caz, in interes personal nepatrimonial.
Cooperativa agricola reprezinta o asociatie autonoma de persoane fizice si/sau juridice, dupa caz, fiind persoana juridica de drept privat, constituita pe baza consimtamantului liber exprimat de parti, in scopul promovarii intereselor membrilor cooperatori (in conformitate cu principiile cooperatiste) si al implementarii politicilor agricole de stimulare a asocierii producatorilor, care se organizeaza si functioneaza potrivit prevederilor legii.
Asocierea in agricultura este un fenomen in crestere, insa exista multe bariere care trebuie depasite. Cu toate ca asocierea se bazeaza pe relatiile interpersonale, capitalul social pus la dispozitie de membrii cooperatiei este scazut.
Comunicarea slaba intre agricultorii din aceeasi comunitate, lipsa de informatii privind beneficiile asocierii si absenta sprijinului din partea autoritatilor locale sunt doar trei dintre problemele care incetinesc procesul de asociere.
Dupa cum sugereaza Centrul Roman pentru Politici Europene, aceste probleme ar trebui sa aiba prioritate in rezolvare, prin intermediul unor politici publice coerente si pragmatice.
Aceste initiative ar trebui sa sprijine dezvoltarea capacitatilor formelor asociative si cooperatiste prin actiuni de instruire si consultanta, sa includa asociatiile ca beneficiari in masurile de sprijin pentru cooperarea si crearea de lanturi scurte de valorificare a produselor agricole, sa infiinteze departamente specializate in cadrul camerelor agricole, sa finanteze depozitele si pietele de proximitate, si sa asigurare facilitati fiscale directe.
La inceputul anului 2015, Romania se situa mult in urma tarilor din Vestul Europei in privinta dezvoltarii sectorului asociativ in domeniul agriculturii, atat in ceea ce priveste diversitatea, cat si prezenta pe piata.
Sursa: RNDR
