Asociatiile din zonele montane se reorganizeaza. Ce prevede noul ordin MADR

Facebook
Twitter

Agentia Nationala a Zonei Montane a demarat procedura pentru Constituirea Comitetelor de Masiv si invita organizatiile non guvernamentale (ONG-urile), cu activitate pro-munte, sa se inscrie pentru a participa la procesul de selectie pentru desemnarea a cate doi reprezentanti in fiecare comitet de masiv!

Legea nr. 197/2018 – Legea muntelui, la art. 4, alin. (1) prevede ca pentru fiecare grupa de munti sa se constituie cate un Comitet de masiv, cu rol consultativ in aplicarea politicilor si strategiilor de dezvoltare si protectia mediului montan, la nivelul teritoriului respectiv.

Hotararea de Guvern nr. 332/2019, modificata si completata prin H.G. nr. 997/2020 prevede stabilirea componentei, atributiilor si responsabilitatilor comitetului de masiv si ale Consiliului National al Muntelui, la art. 2 lit. e), unde este precizat faptul ca: din fiecare Comitet de masiv vor face parte doi reprezentanti ai societatii civile din cadrul unor organizatii cu activitate reprezentativa in domeniul protectiei si dezvoltarii durabile a zonei montane in grupa de munti respectiva, desemnati prin vot de catre aceste organizatii.

In vederea selectarii reprezentantilor societatii civile in cadrul acestor structuri consultative si a stabilirii celor doi reprezentanti pentru fiecare comitet de masiv din fiecare grupa de munti, invitam organizatiile non guvernamentale (ONG-urile), cu activitate pro-munte, sa se inscrie pentru a participa la procesul de selectie si votare.

Pentru a se putea inscrie, ONG-urile trebuie sa aiba sediul si sa-si desfasoare activitatea in zona montana conform Ordinului comun MADR – MDRAP, iar misiunea, scopul si obiectivele prevazute in actul constitutiv si statut sa faca referire la protectia si dezvoltarea zonelor montane, asa cum este prevazut in Legea muntelui nr. 197/2018.

Organizatiile interesate vor transmite datele de identificare (nume organizatie, nume/prenume presedinte, adresa, e-mail, nr. telefon) la adresa de e-mail: comitete.masiv@azm.gov.ro, pana la data de 15 februarie 2021.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE