Ministerul Mediului din România va colabora cu experți britanici, în vederea realizării și aplicării unui plan de management integrat al deşeurilor, în vederea diminuării risipei alimentare.
Anual, în Uniunea Europeană sunt irosite 1,3 miliarde tone de alimente. În întreaga lume, ajung la gunoi în fiecare an aproximativ 90 de tone de mâncare, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale pentru Alimente şi Agricultură (FAO). În acest context, Comisia Europeană s-a angajat să reducă la jumătate cantitatea de hrană risipită care se pierde în prezent, pentru a proteja resursele de care omenirea dispune şi mediul.
România, ca membră a Uniunii Europene, intenționează să aplice un plan prin care să reducă risipa de alimente, după modelul britanic de management integrat al deşeurilor şi va colabora în acest scop cu specialişti britanici. Ministrul mediului, Rovana Plumb, a avut mai multe discuții cu Steve Creed, director al Wales and New Programmes WRAP (Waste&Resoursces Action Programme), în cadrul vizitei sale la Londra.
Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat posibile căi de aplicare în România a modelului britanic de management integrat al deşeurilor, care presupun trei aspecte esenţiale ce trebuie avute în vedere pentru ca programul să atingă obiectivele stabilite. Este vorba, în primul rând, de existenţa unei infrastructuri adecvate, de identificarea celor mai uşoare modalităţi capabile să asigure participarea părţilor interesate şi, în al treilea rând, de comunicare.
Întâlnirea de la Londra constituie doar primul pas în colaborarea pe care România doreşte să o dezvolte, începând de anul viitor, cu WRAP, în ceea ce priveşte managementul deşeurilor, în special pe linie de prevenire a generării acestora, prin reducerea risipei de alimente.
Ministrul Rovana Plumb a lansat, în această vară, programul „Gândeşte. Mănâncă. Economiseşte”.
Programul WRAP dezvoltat de britanici este axat pe colaborare: se lucrează cu mediul de afaceri, cu producători individuali şi comunităţi, astfel încât să se obţină o folosire mai eficientă a resurselor, dar şi pentru dezvoltarea de produse durabile. În acest sens, WRAP a iniţiat o serie de demersuri, precum „Love Food Hate Waste”, cu scopul de a ajuta companiile sau autorităţile locale să recicleze şi să refolosească resursele, ca mijloc de reducere a risipei de alimente.