Ministrul Economiei, Constantin Nita s-a întâlnit săptămâna aceasta cu omologul său din Emiratele Arabe Unite, Sultan bin Saeed Mansoori, printre temele abordate fiind și atragerea de investitori arabi în agricultura românească.
Cei doi oficiali au coordonat, în perioada 3 – 4 iunie 2014, la București, lucrările celei de-a III-a Sesiuni a Comitetului Mixt pentru Cooperare Economică, Comercială și Tehnică între România și Emiratele Arabe Unite.
„Agenda lucrărilor a inclus: prezentări ale economiilor celor doua state în noile coordonate geo-economice, detalierea contextului relațiilor economice, comerciale și tehnice bilaterale, instrumente utile în accesarea oportunităților de afaceri, atragerea de investiții emirateze în proiecte românești, precum și măsuri care să conducă la creșterea volumului schimburilor bilateral”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Economiei.
Ca domenii de interes pentru partea română au fost vizate sprijinirea exporturilor și cooperarea multisectorială în ceea ce privește energia, educația, serviciile financiare, agricultura, IMM-urile, construcțiile și utilitățle publice, turismul, sănătatea, tehnologia informațiilor sau transporturile feroviare.
„Partea română a abordat cu prioritate tema atragerii de potențiale investiții emirateze în domenii de interes strategic, precum: petrol și gaze, energie regenerabilă, agricultură, turism, sănătate”, se arată în documentul citat.
La finalul lucrărilor sesiunii a III-a a Comitetului Mixt, ministrul român al Economiei, Constantin Niță, și ministrul emiratez al Economiei, Sultan bin Saeed Mansoori, au semnat Protocolul Comitetului Mixt care prevede modalitățile și domeniile de cooperare viitoare. Totodată, cu această ocazie, a fost semnat și un Memorandum de Înțelegere între Emirates Securities and Commodities Authority și Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.
Delegația emirateză a reunit reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, Autorității de Supraveghere Financiară, Autorității pentru Turism și Cultură, Consiliului pentru Educație din Abu Dhabi, Fondului de Investiții MUBADALA, Companiei Naționale pentru Petrol, ADNOC, a Instituției de administrare a Zonelor Industriale – ZONESCORP, precum și al companiilor Al-Dahra Agriculture, Paris Gallery Group și DP World pentru admninistrări porturi.
Din delegația româna au facut parte reprezentanți ai ministerelor Economiei, Afacerilor Externe, Transporturilor, Agriculturii, Sănătății, Finanțelor, Educației, Autorității Naționale pentru Turism, Autorității pentru Supraveghere Finaciară, dar și ai Departamentului pentru Energie, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, PPP și Promovarea Exporturilor, Eximbank și ai Camerei de Comerț si Industrie București. În marja acestei vizite au avut loc și o serie de întâlniri ale membrilor delegației emirateze cu reprezentanți ai mediului românesc de afaceri.
Valoarea schimburilor bilaterale a fost în 2013 de 445 milioane de dolari, din care exporturile se ridică la 307,5 milioane de dolari, în creștere față de anul precedent, conducând la un excedent comercial de circa 170 de milioane de dolari.