Salariile angajaților Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava au fost mărite cu 60%, astfel că cel mai mic venit net din cadrul instituției este de 2.200 de lei.

Astfel, APIA Suceava s-a transformat într-un adevărat „El Dorado”, la care râvnesc foarte mulţi angajaţi din alte instituţii, scrie monitorulsv.ro. Schema de personal este însă ocupată 100%, a transmis conducerea APIA Suceava.

Salarii de la 2.200 la peste 6.000 de lei

Contactat şi întrebat de noile salarii din cadrul instituţiei, directorul executiv Iacob Caciur a precizat că personalul de execuţie al APIA Suceava are salarii nete între 2.200 şi 4.900 de lei. Aşadar, un funcţionar cu experienţă, dar care nu are funcţie de conducere, pleacă acasă cu aproape 5.000 de lei pe lună.

Deşi în primă fază a evitat să vorbească de salariile personalului de conducere, Iacob Caciur a precizat apoi că şefii de servicii ori de agenţii locale APIA au salarii de circa 6.000 de lei sau mai mari, în funcţie de vechime.

Salariile şefilor depăşeau 4.000 de lei înainte de majorarea cu 60%

Nici înainte de aceste majorări cu 60% salariile angajaţilor APIA nu erau tocmai mici, fiind mult peste media salariilor din celelalte instituţii subordonate Ministerului Agriculturii.

Conform declaraţiei de avere pe anul trecut, Gheorghe Curelciuc, fost director executiv al APIA Suceava, actualmente şef de agenţie locală APIA, la Cajvana, a avut anul trecut un câştig salarial de 51.592 de lei, adică de 4.299 de lei pe lună.

Lya Chiriac, şef Serviciu Măsuri Specifice în cadrul APIA Suceava, a avut în 2014 venituri din salarii de 51.035 de lei, adică în jur de 4.250 de lei.

Directorul Direcţiei Agricole are salariu cât un şofer al APIA

Un caz interesant este şi cel al lui Vasile Schipor, cel care a fost până în vara anului trecut directorul Direcţiei Agricole Suceava. Acesta nu s-a înscris la concurs, alegând să se întoarcă pe postul pe care îl avea anterior la APIA Suceava.

Acesta avea la Direcţia Agricolă Suceava un salariu de 2.600 de lei, iar la APIA, pe un post de execuţie, s-a transferat cu un salariu de 3.200 de lei, mai mult, aproape de domiciliul său din Putna, la Centrul Local Vicovu de Sus. Cum din ianuarie 2015 salariul de 3.200 de lei a crescut cu 60%, este evident că alegerea lui Vasile Schipor a fost una excelentă.

În momentul de faţă, din informaţiile pe care le avem, la Direcţia Agricolă Suceava salariile medii nete sunt între 900 şi 2.400 de lei, venitul maxim fiind al directorului Vasile Costan, care câştigă cam cât un şofer din cadrul APIA Suceava.

La APIA Suceava se lucrează în familie

Întâmplător sau nu, printre cei 140 de angajaţi ai APIA Suceava se găsesc persoane care fac parte din aceleaşi familii. În general sunt oameni care au deja ani de zile în cadrul instituţiei, în urma susţinerii unor concursuri, însă asta nu poate alunga semnele de întrebare.

Nu lipsesc nici angajaţi soţ şi soţie la APIA Suceava. Din calculele noastre este vorba de cel puţin cinci cupluri. În capul listei este chiar directorul Vasile Iacob Caciur, a cărui soţie este consilier asistent la Serviciul Economic, Recuperare, Debit la APIA Suceava.

Directorul APIA Suceava justifică salariile prin volumul mare de muncă

Directorul APIA Suceava a explicat că angajaţii instituţiei au un volum mare de muncă, gestionând tot ceea ce înseamnă dosare pentru forme de ajutor în agricultură, din fonduri guvernamentale sau ale Uniunii Europene. El a arătat că în anumite perioade ale anului, de exemplu când se depun zeci de mii de dosare pentru subvenţiile pe terenul agricol lucrat ori pe cap de animal, angajaţii lucrează zilnic peste program. Mai mult, în multe rânduri, angajaţii APIA au preluat dosare pentru subvenţii şi sâmbăta şi chiar duminica.

Volumul mare de muncă ar justifica aşadar, pe de o parte, aceste salarii care, pentru omul de rând, par nesimţite.

Mai mulţi bani pentru diminuarea tentaţiei de fraudare

Ministrul Agriculturii, Dan Constantin, anunţa la finele anului trecut că salariile tuturor angajaţilor APIA din ţară vor creşte cu 60%. El motiva că volumul de muncă al angajaţilor este unul uriaş şi în plus răspunderea este foarte mare, funcţionarii fiind responsabili de gestionarea a miliarde de euro anual.

Potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii, salariile angajaților APIA au ajuns la nivelul a 85% din salariile din Ministerul Fondurilor Europene. Chiar dacă oficial nu s-a spus acest lucru, creşterile substanţiale ale salariului au şi rolul de a-i face pe angajaţii APIA mai puţin tentaţi de manevre penale cu fondurile europene.

DNA a intrat puternic în funcţionarii APIA

Reamintim că cinci angajaţi ai APIA Suceava sunt cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un mare dosar privind fraude cu subvenţii europene cu un prejudiciu estimat de 5 milioane de lei. Printre principalele persoane vizate de anchetă se află Delia Moldoveanu, care era directorul adjunct al APIA Suceava, şi Gheorghe Dorel Benu (foto), şeful APIA la nivel naţional.

Sursa: monitorulsv.ro

Share on Facebook