Agentia Nationala de Zootehnie (ANZ) a finalizat la 01.11.2018 controlul la fata locului in vederea verificarii respectarii conditiilor de eligibilitate privind acordarea ajutoarelor nationale tranzitorii si a sprijinului cuplat in sectorul zootehnic pentru solicitantii ajutoarelor nationale tranzitorii la speciile ovine si caprine si a sprijinului cuplat in sectorul zootehnic, in cadrul schemelor si masurilor de sprijin acordate crescatorilor de animale. Controlul la fata locului a fost realizat de catre specialistii ANZ, in baza procedurii de control.

Ajutoarele nationale tranzitorii (ANT) se acorda fermierilor crescatori de animale din speciile bovine, ovine/caprine, inscrisi in evidenta APIA, care detin cod unic de identificare, in functie de criteriile de eligibilitate, pentru urmatoarele scheme: specia bovine, (lapte si carne), speciile ovine/caprine.

Sectorul zootehnic beneficiaza, de asemenea, de sprijin cuplat (SCZ). Acesta se acorda fermierilor crescatori de animale din speciile bovine, ovine/caprine, in functie de efectivul de animale solicitat de beneficiar, din urmatoarele categorii: bivolite de lapte, ovine si caprine, taurine din rase de carne si de lapte, precum si metisii acestora.

Esantionul cu beneficiarii care au fost supusi controlului la fata locului a fost selectat in conformitate cu procedura de esantionare APIA. Astfel, pentru anul 2018, au fost esantionati la nivel national pentru verificarea la fata locului 4669 beneficiari, solicitanti ANT/SCZ, cu variatii cuprinse intre 24 – 250 beneficiari/judet.

In urma finalizarii controlului la fata locului, specialistii ANZ introduc in prezent in aplicatie rezultatele rapoartelor de control la fata locului aferente campaniei 2018, in vederea acordarii platilor finale catre fermieri.