Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că, până la data de 14 mai 2015, trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, efectuate în anul de cotă 2014/2015.

Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală conform informaţiilor din Caietul fermierului. Este important de menţionat că producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă. Caietul fermierului trebuie păstrat timp de 3 ani de la sfârșitul anului de cotă.

Cumpărătorii de lapte trebuie să depună la centrele judeţene APIA declaraţia anuală privind cantitatea de lapte achiziţionată în anul de cotă 2014/2015, termenul limită fiind tot 14 mai 2015.

Agenția de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură atenţionează operatorii economici şi producătorii de lapte că orice întârziere în depunerea declaraţiilor anuale va bloca depunerea cererilor pentru acordarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru vacile de lapte, respectiv a cererii unice de plată.

De asemenea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii de lapte de vacă că de la data de 1 aprilie 2015 a fost eliminat regimul cotelor de lapte.

Având în vedere eliminarea sistemului cotelor de lapte au apărut noi reglementări legale privind livrarea laptelui de la producător către prim-cumparatorul de lapte. Astfel:
orice livrare de lapte pe teritoriul României se poate efectua doar în baza unui contract încheiat între părţi;
orice livrare de lapte în afara contractului se sancţionează conform legii;
începând cu 1 mai 2015, operatorii economici care achiziţionează lapte de la producători trebuie să declare până pe data de 15 a fiecarei luni, cantitatea de lapte achiziţionată de la producători în luna precedentă;
pentru a putea rezista pe piata laptelui şi pentru a creşte puterea de negociere a preţului laptelui cu prim-cumparatorii, producătorii trebuie să se constituie în organizaţii de producători;
pentru a fi recunoscute, organizaţiile de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, trebuie să depună cererea de recunoaştere însoţită de documentele anexe la centrele judeţene APIA de care aparţin;
organizaţia de producători recunoscută poate negocia, în numele producătorilor membrii ai acesteia, contractele de livrare a laptelui crud.

Share on Facebook
Print Friendly