Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a anuntat recent ca a virat in conturile fermierilor sumele restante pentru subventia la motorina pe trimestrul IV din 2014, precum si platile directe pentru pentru zonele defavorizate.

Astfel, de la Bugetul national au fost realizate plati pentru motorina utilizata in agricultura pentru trimestrul IV – 2014, pentru aproximativ 12.000 de beneficiari, suma platita fiind de 162.665.316,02 lei, conform APIA. Cantitatea de motorina determinata pentru calculul ajutorului de stat a fost de 90.495.307,937 litri.

Subventia pentru motorina se acorda sub forma de rambursare a diferentei dintre acciza standard si acciza redusa, stabilita la 21,00 euro/1000 litri, pentru motorina utilizata in cadrul lucrarilor mecanizate in agricultura. Valoarea unitara a fost stabilita la 1,7975 lei/litru, conform prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003.

De asemenea, APIA informeaza ca din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) au fost efectuate si platile pentru zonele defavorizate dupa cum urmeaza.

Pentru producatorii de lapte si de carne de vita din zonele defavorizate, aproximativ 88 mii a fost alocat un fond total de 142.903.352 lei:

  • vaci de lapte – plati in cuantum de 82,09 euro/cap animal, pentru aprox. 331 mii capete;
  • bivolite de lapte – plati in cuantum de 187,5 euro/cap animal, pentru aprox. 4 mii capete;
  • taurine din rase de carne si metisii acestora (tauri din rase de carne, vaci din rase de carne, vaci metise cu rase de carne, tineret mascul si/sau femel din rase de carne si/sau metisi cu rase de carne) – plati in cuantum de 300 euro/cap animal, pentru aprox. 17 mii capete.

Totodata, au fost efectuate plati si pentru producatorii de lapte si de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate – pentru aprox. 19 mii fermieri, pentru care a fost alocat un fond total de 38.356.901 lei: femele ovine/caprine – plati in cuantum de 3,43 euro/cap, pentru circa 2.619 mii capete.

Platile au fost efectuate la cursul de schimb leu/euro din 30.09.2014, si anume 4,4102 lei/euro, mai precizeaza comunicatul APIA.

Share on Facebook