Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, astazi, 16.10.2017, ora 00:01, a demarat Campania de plati in avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plata in anul 2017.
Suma totala autorizata la plata este de 42,1 milioane euro pentru un numar de 24.464 fermieri.
Precizam ca 28,59 milioane euro se platesc din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), iar diferenta de 13,51 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si cofinantare de la Bugetul National.
Mentionam ca in conformitate cu prevederile Deciziei nr. 6801 de punere in aplicare a Comisiei din 11.10.2017 de autorizare a Irlandei, Greciei, Croatiei, Romaniei si Regatului Unit sa aplice derogari, in ceea ce priveste anul de cerere 2017, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste nivelul avansurilor pentru platile directe si pentru masurile de dezvoltare rurala legate de suprafata si de animale, intre 16 octombrie si 30 noiembrie se pot efectua plati in avans de pana la 70 % in cazul platilor directe, in conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European si al Consiliului, si de pana la 85 % in cazul masurilor de sprijin pe suprafata si legate de animale, in conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European si al Consiliului.
De asemenea, conform art. 6 alin. (1) din H.G. nr.701 din 27 septembrie 2017 privind stabilirea pentru anul 2017 a cuantumului platii unice pe suprafata, al platii redistributive si a intervalelor de suprafata pentru care se acorda aceasta, al platii pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu, al platii pentru tinerii fermieri, precum si a plafoanelor aferente ajutoarelor nationale tranzitorii in sectorul zootehnic, pentru speciile bovine si ovine/caprine, si a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine “Incepand cu data de 16 octombrie 2017, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura poate acorda plati in avans in cadrul schemelor de plati directe prevazute la art. 1 si 5, cu incadrarea in procentul maxim prevazut de reglementarile europene in vigoare la data efectuarii platilor in avans.”
Mentionam ca platile se efectueaza la cursurile de schimb valutar stabilite de catre Banca Centrala Europeana, astfel:
– 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 29.09.2017 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017, pentru platile finantate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricola);
– 4,5390 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 30.12.2016 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 491/01 din 31.12.2016, pentru platile finantate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala).