APIA a făcut plățile pentru agricultura ecologică

Facebook
Twitter

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a procesat 12.000 de ordine de plată şi a plătit într-o zi toate sumele necesare pentru fermieri din agricultura ecologică, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Pe 26 iunie a fost aprobată Hotărârea de Guvern. Am mai avut doar două zile, joi şi vineri, de fapt doar vineri pentru că joi a fost publicată Hotărârea de Guvern şi într-o singură zi Agenţia de Plăţi a reuşit să proceseze 12.000 de ordine de plată şi să plătească toate sumele necesare pentru fermieri, astfel încât România să nu fie penalizată nici măcar cu un euro’, a spus Daniel Constantin, la o conferinţă de presă organizată Asociaţia Bio România, informează Agerpres.

Acesta a explicat că Uniunea Europeană impune fiecărui stat membru să efectueze toate plăţile până pe data de 30 iunie. După data de 30 iunie se intră în perioada de penalizări pe care le suportă statul, nu fermierii.

De asemenea, Daniel Constantin a subliniat că Hotărârea de Guvern care a venit să echilibreze sprijinul pe care îl primesc fermierii în agricultura ecologică şi cei care intră în procesul de certificare în agricultura ecologică şi a menţionat două aspecte. Unul se referă la faptul că sprijinul a crescut de la 4 milioane de euro anul trecut la 7,05 milioane de euro, iar al doilea aspect că s-au echilibrat formele de sprijin, sumele care se acordă între diferitele forme de exploataţii, punând accent pe exploataţiile care sunt mai mici.

Asociaţia Bio România a organizat miercuri o conferinţă de presă în care a anunţat măsurile luate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în anul 2013 pentru a menţine sprijinul acordat fermierilor din agricultura ecologică la un nivel motivant pentru aceştia şi care să permită dezvoltarea sectorului.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE