In combaterea agentilor de daunare din culturile agricole o importanta deosebita o are in primul rand evaluarea starii fitosanitare a culturilor. In baza evaluarii facute, corelata cu conditiile climatice existente, faza fenologica a plantelor si biologia agentilor de daunare identificati, se stabileste schema de tratament si momentul aplicarii, informeaza Autoritatea Nationala Fitosanitara.

Tratamentele foliare ale culturilor agricole au un rol insemnat in dezvoltarea plantelor, deoarece contaminarea acestora determina incetinirea proceselor metabolice ale plantei si in cele din urma scaderea cantitativa si calitativa a productiei.

Se recomanda efectuarea de tratamente preventive in scopul reducerii surselor de infectie si pentru evitarea pierderilor economice.

In pomicultura la speciile semintoase (mar, par, etc.) la aceasta data se recomanda efectuarea tratamentelor pentru combaterea: foculului bacterian (Erwinia amylovora), rapanului (Venturia inaequalis), fainarii (Podosphaera leucotricha), moniliozei (Monilinia fructigena), gargaritei florilor de mar (Anthonomus pomorum) , iar pentru speciile samburoase (prun, cires, visin, cais, piersic, nectarin, etc.) se recomanda tratament pentru combaterea: moniliozei (Monilinia laxa), deformarii frunzelor (Taphrina deformans), etc.

Fluctuatiile de temperatura, umiditatea relativa a aerului, roua, densitatea marita a plantelor/m2, fertilizarea excesiva cu azot, cultivarea de soiuri sensibile sunt factori care favorizeaza aparitia bolilor foliare in culturile de cereale paioase.

Astfel, la cerealele paioase (grau, orz, etc.) recomandam tratamente fitosanitare pentru combaterea fuzariozei, fainarii, septoriozei, ruginilor si daunatorilor (afide, plosnita cerealelor-adulti hibernanti).

La rapita se vor efectua tratamente pentru combaterea urmatorilor daunatori: gandacul lucios (Meligethes aeneus), gargarita tulpinilor (Ceuthorhynchus napi), etc.

Culturile infiintate cu seminte tratate cu neonicotinoide sunt intens monitorizate, luandu-se toate masurile pentru eliminarea oricaror riscuri care sa afecteze familiile de albine si mediul inconjurator.

Samanta tratata se va utiliza numai in zonele si pe suprafetele cu infestare foarte puternica a daunatorilor de sol Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp. Phyllotreta spp. si Phylloides spp;

Parcelele insamantate cu samanta tratata vor fi marcate cu placute de avertizare.

Insamantarea se va efectua cu semanatori dotate cu echipamente care sa asigure reducerea riscului (deflectoare), respectand buna practica agricola.

Dupa insamantare, in momentul controlului, nu trebuie sa se depisteze samanta tratata neincorporata in sol.

Pentru efectuarea tratamentelor se vor utiliza numai produse de protectie a plantelor omologate in Romania, pentru cultura, agentul de daunare si doza pentru care au fost omologate. Toate produsele omologate se gasesc in baza de date PEST-EXPERT, care poate fi accesata pe link-ul: www.madr.ro, Sectiunea Fitosanitar

ACCESAREA PROGRAMULUI PESTEXPERT

Pasii de urmat: – Fitosanitar: http://www.madr.ro/ro/fitosanitar.html
– Adrese web (josul paginii): https://aloe.anfdf.ro/
– “Continue to this website (not recommended).”
Se completeaza casutele:  utilizator:„guest”, parola:„guest”

Inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare judetene emit buletine de prognoza si avertizare care contin recomandari privind efectuarea tratamentelor fitosanitare pentru combaterea bolilor si daunatorilor din culturile agricole.

Aceste buletine sunt difuzate catre institutiile locale si fermieri, iar informatiile continute de acestea pot fi solicitate de catre toate persoanele interesate.

Inainte de inceperea aplicarii tratamentelor va recomandam sa verificati daca produsele care vor fi folosite sunt de calitate si provin din ambalaje care au indicatii clare privind continutul si natura produselor de protectie a plantelor.

Se va citi cu atentie eticheta produsului utilizat.

Share on Facebook