ANSVSA: pesta rumegatoarelor mici in Romania. Peste 60 de focare la nivel national

Facebook
Twitter

Pesta rumegatoarelor mici, prezenta in Romania. Sunt inregistrate 60 de focare, majoritate in judetul Tulcea, anunta ANSVSA.

Din focarele active, opt sunt in exploatatii comerciale, 14 in exploatatii comerciale de tip A, 37 in exploatatii nonprofesionale, iar un focar se afla intr-o stana.

In focarele afectate sunt 232.927 de animale existente in Baza Nationala de Date a Sistemului de Identificare si Inregistrare a Animalelor (BND-SNIIA).

Potrivit sursei citate, in judetul Tulcea sunt 49 de focare in 10 localitati din care: sapte exploatatii comerciale, 14 exploatatii comerciale de tip A si 28 de exploatatii nonprofesionale, cu un total de 212.973 animale; in judetul Constanta sunt noua focare in sase localitati in exploatatii nonprofesionale cu un total de 6.865 de animale; in judetul Timis un singur focar intr-o exploatatie comerciala cu un total de 12.500 de animale; in judetul Ialomita un singur focar intr-o stana cu un total de 589 de animale.

Citeste si: Romania a exportat cereale in suma de 1,22 miliarde de euro in doar 4 luni

In ceea ce priveste conditiile sanitare veterinare pentru comertul (circulatia intracomunitara si exportul) cu animale vii din specia ovina si caprina, ANSVSA informeaza operatorii economici care desfasoara sau intentioneaza sa desfasoare activitati de comert intracomunitar sau export cu rumegatoare mici ca, pe perioada evolutiei PRM in Romania, acestia vor trebui sa respecte, pe langa regulile de certificare sanitar veterinara, si obligatii suplimentare de testare.

In paralel, ANSVSA isi continua demersurile pentru renegocierea conditiilor sanitare veterinare, atat cu tarile de destinatie existente, cat si cu altele noi.

Totodata, Autoritatea solicita operatorilor economici din Romania implicati in comertul cu rumegatoare sa acorde maxima atentie instructiunilor transmise de institutie prin intermediul DSVSA judetene, pentru a proteja efectivele de rumegatoare mici impotriva acestei boli.

„Orice suspiciune de boala trebuie notificata in cel mai scurt timp DSVSA judetene”, transmit reprezentantii ANSVSA.

Pesta rumegatoarelor mici este o boala virala grava, care nu afecteaza omul, dar afecteaza rumegatoarele mici, respectiv ovinele si caprinele. Mortalitatea in cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE