Proprietarii si detinatorii de animale au obligatia de a respecta masurile pentru a asigura protectia si bunastarea animalelor si de a evita aparitia stresului termic asociat perioadei de vara, adesea cu temperaturi caniculare, informeaza un comunicat al ANSVSA.
Astfel, fermierii si ceilalti proprietari de animale trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:
- asigurarea unui adapost corespunzator pentru animale, care sa poata oferi protectie fata de actiunea directa a razelor ultraviolete nocive;
- asigurarea unor cantitati suficiente de apa si furaje corespunzatoare cantitativ (in functie de specie, talie si stare fiziologica) si calitativ (prospetime, raport energetic, etc.);
- existenta stocurilor de apa si furaje;
- verificarea bunei functionari a echipamentelor de adapare, de furajare si a sistemelor de ventilatie;
- verificarea disponibilitatii echipamentelor de rezerva, in principal a sistemelelor de ventilatie si generatoarelor de energie electrica;
- in caz de canicula, animalele folosite pentru tractiune sau alte activitati de povara nu vor fi exploatate in intervalul de timp 12.00 – 18.00, daca temperatura exterioara, la umbra, depaseste 25ºC;
- la orice modificare suspecta a starii de sanatate a animalelor precum si la aparitia unor modificari comportamentale, detinatorul are obligatia ca pe lânga masurile enumerate mai sus, sa anunte urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sanatate al animalelor din localitatea respectiva;
In perioadele caniculare, fermierii se vor asigura ca efectivele de animale sunt protejate impotriva razelor ultraviolete severe si ca hrana si apa sunt disponibile. Este important sa se asigure, in cazul in care animalele sunt tinute in afara, ca exista umbrare, precum si jgheaburi de apa potabila, iar daca sursele de apa sunt greu accesibile sau blocate, trebuie administrata apa manual in mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.
Prevederi aplicabile administratiilor locale:
- – administratiile locale, pe teritoriul carora exista animale in transhumanta, trebuie sa cunoasca situatia reala si sa informeze detinatorii de animale despre fenomenele prognozate;
- – consiliile locale si fermierii trebuie sa se asigure ca exista posibilitati de colectare si neutralizare a deseurilor animaliere;
- – asigurarea unor locuri prestabilite pentru retragerea animalelor in cazuri exceptionale.
Prevederi aplicabile detinatorilor de animale de companie:
In cazul in care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii, etc.) sunt tinute afara, este important sa se asigure o sursa de apa potabila, precum si adapost corespunzator impotriva razelor solare.
Atentie deosebita trebuie acordata transportului animalelor de companie, astfel incât acestea sa nu fie tinute excesiv in vehicul expuse in mod direct si pe o perioada indelungata la radiatiile ultraviolete si la temperaturi ridicate.
Prevederi aplicabile detinatorilor de cai. Ca si in cazul animalelor de crescatorie, caii si poneii, tinuti afara in timpul zilei trebuie sa aiba:
- – acces la adapost umbrit,
- – acces nelimitat la sursele de apa si hrana.
Aprovizionarea cu apa pentru toti caii si poneii trebuie verificata in mod regulat si trebuie sa existe si surse alternative de alimentare cu apa.
Prevederi aplicabile transportatorilor de animale vii:
- – Transportatorii sunt obligati prin lege sa nu transporte animalele intr-un mod care le-ar putea provoca rani sau suferinte inutile;
- – Inainte de a pleca la drum se face verificarea conditiilor de microclimat oferite de mijlocul de transport, daca sunt adecvate si asigurate pe intreaga durata a transportului;
- – Transportatorii trebuie sa verifice traseul si alte aspecte legate de calatorie inainte ca animalele sa fie incarcate in mijlocul de transport, astfel incât, dupa incarcarea acestora, plecarea sa se faca in cel mai scurt timp, pentru a micsora durata calatoriei;
- – La temperaturi crescute, densitatea de incarcare a animalelor in mijlocul de transport va fi redusa cu cel putin 25% din capacitatea maxima de incarcare autorizata in functie de specie, talie, varsta si stare fiziologica;
- – In cazul in care calatoria nu incepe in cel mai scurt timp de la imbarcare, soferii trebuie sa aiba planuri de urgenta pentru a ingriji animalele, in functie de necesitati;
- – Pentru calatorii de peste 8 ore, sistemele de ventilatie din vehicul trebuie sa fie capabile sa mentina temperatura de confort termic in compartimentul animalelor;
Pentru limitarea stresului prin incalzire, soferii mijloacelor de transport destinate transportului de animale vii trebuie sa:
- – Optimizeze ventilatia,
- – Mentina vehiculul in miscare, iar in cazul in care stationeaza, vehiculul trebuie sa fie pozitionat astfel incât curentii de aer sa vina transversal pe vehicul pentru a asigura ventilatia animalelor,
- – Circule in perioada mai racoroasa din zi,
- – Reduca densitatea animalelor transportate.
Prevederi aplicabile târgurilor in care se comercializeaza animale vii
In cazul comercializarii animalelor in târguri, acestea trebuie sa asigure urmatoarele:
– Padocurile unde sunt tinute animalele in vederea comercializarii trebuie sa fie suficient de spatioase pentru a asigura libertatea de miscare minima necesara animalelor cazate si trebuie sa fie prevazute cu zone de adapostire umbrite.
Cel mai mare risc pentru animale pe timp de canicula este lipsa apei, care duce la deshidratarea animalului si poate provoca suferinta si chiar moarte.
Pentru a reduce acest risc trebuie sa se acorde prioritate animalelor care nu au acces la sursele de apa de orice fel. Animalele tinere, animalele hranite preponderent cu furaje uscate si animalele care alapteaza prezinta risc deosebit de deshidratare.
Cantitate de apa recomandata pentru urmatoarele categorii de animale:
- vaci-lapte / 38-52 litri
- bovine / 38 litri
- cai / 20-45 litri
- porci / 4-11.5 litri
- ovine / 6 litri
- pasari-curte / 0,5litri
Aceste cifre variaza in functie de vârsta animalului, starea fiziologica, temperatura mediului ambiant si umiditate.
Toti detinatorii de animale au obligatia legala de a lua toate masurile necesare astfel incât sa asigure, cel putin, standarde minime privitoare la bunastarea animalelor detinute.