Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) dă asigurări că în România nu evoluează nici pesta porcină africană, nici pesta porcină clasică.
Reacția ANSVSA vine după ce au apărut informații în presă conform cărora Elveţia va interzice cu începere de azi importul de porci vii şi orice fel de carne de porc provenind din mai multe ţări europene unde au fost depistate de curând cazuri de febră porcină africană, inclusiv cele din România și Bulgaria, precum şi cele din anumite regiuni din Croaţia şi Letonia.
În acest context, ANSVSA precizează că în România nu evoluează nici pesta porcină africană, nici pesta porcină clasică și că autorităţile elveţiene nu au făcut altceva decât să anunţe implementarea, prin acte normative naţionale, a legislaţiei europene, respectiv a Deciziei CE nr 764/2013. În consecinţă, comerţul continuă în aceleaşi condiţii, Elveţia respectând prevederile stabilite de legislaţia europeană.
Totodată, arată ANSVSA într-un comunicat, comerţul cu carne de porc şi produse produse din carne de porc provenite din România este permis în Elveţia aşa cum este permis pe întreg teritoriul Uniunii Europene, cu respectarea condiţiilor stipulate în Decizia CE nr 764/2013. România nu a exportat produse din carne de porc în Elveţia în anul 2013, şi nici în acest an, până în prezent.
În ceea ce privește comerţul comunitar cu porcii vii din România, ANSVSA precizează că acesta nu este deocamdată permis.
„ANSVSA ia toate măsurile necesare pentru a îndeplinii cerinţele necesare pentru deblocarea şi a acestui tip de schimb comunitar”, se mai arată în comunicatul remis de autoritate.
Ca urmare a apariției unor focare de pestă porcină africană, ANSVSA a luat măsuri de prevenire a apariţie acesteia pe teritoriul ţării noastre, încă de la începutul acestui an, măsuri care sunt în continuare aplicate. Printre aceste măsuri se numără și informarea şi instruirea serviciilor sanitare veterinare de la nivel naţional, prin structurile implicate în controlul bolilor, centrelor locale de combatere a bolilor, asociaţiilor profesionale ale medicilor veterinari, cu privire la recunoaşterea bolii şi la măsurile care trebuie aplicate în cazul apariţiei unei suspiciuni, precum și informarea fermierilor, operatorilor economici, a asociaţiilor de crescători de animale şi a admistratorilor fondurilor de vânătoare, cărora li s-au distribuit materiale informative despre pesta porcină africană.
Totodată, a fost convocată o ședință a Consiliului Ştiinţific al ANSVSA, pentru a supune analizei acestui for situaţia creată de evoluţia pestei porcine africane la porcii mistreţi din Lituania şi Polonia, în care s-a analizat strategia adoptată de ANSVSA pentru a preveni apariţia pe teritoriul naţional a pestei porcine africane, identificarea unor modalităţii de iniţiere a unui studiu entomologic privind prezenţa pe teritoriul României a căpuşelor care au rolul de vector şi rezervor pentru această boală, dar şi alte aspecte ştiinţifice şi tehnice legate de măsurile aplicate pentru protejarea ţării noastre împotriva unor boli ale animalelor
Mai mult decât atât, pentru menţinerea unui nivel ridicat de conştientizare şi de alertă timpurie în cazul unei suspiciuni de boală, a avut loc şedinţa reunită a Grupurilor de lucru „Sănătatea şi bunăstarea animalelor” şi „Carne şi produse din carne“, din cadrul Consiliului consultativ al ANSVSA, unde au fost prezentate subiecte legate de pesta porcină africană şi de conduita aplicabilă, incluzând menţinerea unui nivel ridicat de conştientizare şi de alertă timpurie în cazul unei suspiciuni de boală în rândurile agenţilor economici din industria cărnii de porc, ale producătorilor de carne de porc, ale administratorilor paznicilor de vânătoare şi vânătorilor etc.