Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) intentioneaza sa introduca, din acest an, obligativitatea vaccinarii animalelor impotriva bolii limbii albastre, desi intampina „greutati” din partea unor asociatii ale crescatorilor de animale, a anuntat recent, presedintele ANSVSA, Dumitru Baiculescu, potrivit Mediafax.
„Noi, ca perspectiva, avem o initiativa legislativa, dar intampinam foarte multe greutati din partea unor asociatii ale crescatorilor de animale care nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie contra bolii limbii albastre. Ei vor sa fie mentinuta in continuare o vaccinare la cerere, o vaccinare voluntara, pentru faptul ca, procedural, dupa vaccinare ii obliga sa efectueze o analiza care se pare ca este un pic mai costisitoare. Nu am inteles de ce, la ora actuala, studiem sa vedem cum justifica laboratorul pretul pe care il cere pe analiza respective”, a declarat presedintele Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Dumitru Baiculescu, pentru sursa citata.
El a mai spus ca propunerea facuta prevede ca vaccinarea sa fie suportata in totalitate de catre stat, adaugand ca aceasta masura a fost aplicata si de alte tari europene.
„Zece milioane de euro ii avem de la Uniunea Europeana pentru produsul biologic, respectiv Uniunea Europeana plateste jumatate din valoarea produsului biologic, jumatate platim noi. Singurul lucru care ramane discutabil e daca Ministerul Finantelor va suplimenta banii pentru manopera. Daca nu o facem cu plata integral de la bugetul de stat, in niciun caz nu va fi o reusita de 100%. Toate tarile cu o situatie economica buna, respectiv Germania, Austria, au scapat de aceasta boala numai vaccinand consecutiv trei ani”, a mai spus presedintele ANSVSA.
O problema ridicata de crescatorii de animale este faptul ca unele tari in care se exporta, precum cele din Orientul Mijlociu, nu accepta animale vaccinate.
„Sunt si state, mai ales din Orientul Mijlociu, care refuza exportul de carne sau de animale vii daca provine de la animale vaccinate. Incercam sa le luam si un punct de vedere, sa ne comunice cu ce si-ar schimba relatia in caz contrar ca noi am institui aceasta vaccinare”, a afirmat Baiculescu.
Presedintele ANSVSA si-a exprimat insa speranta ca la sfarsitul lunii septembrie sa inceapa prima vaccinare impotriva bolii limbii albastre, dupa ce ar urma sa fie aprobata hotararea de guvern care sa reglementeze acest lucru.
Intrebat daca exista, in prezent, vreun caz confirmat de boala limbii albastre in Romania, presedintele ANSVSA a spus ca, la ora actuala, nu exista niciun caz, insa in literatura de specialitate se spune ca presiunea maxima este in lunile iulie – august.
Presedintele ANSVSA, Dumitru Baiculescu, s-a aflat, joi, intr-o vizita de lucru in judetul Alba. Seful autoritatii a avut programata o intalnire cu medicii veterinari din judet, dar si cu reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Alba.
Primul caz de boala limbii albastre in Romania a fost inregistrat in 22 august 2014, in judetul Buzau.
Conform unei centralizari din 15 octombrie anul trecut, 384 de animale au murit in Romania din cauza bolii limbii albastre.
Bluetongue (boala limbii albastre) este o boala specifica rumegatoarelor, care nu se transmite la alte specii de animale sau la oameni. Boala este produsa de un virus transmis prin intepatura unor insecte de dimensiuni mici (1-3 mm), mai noteaza sursa citata.