ANSVSA: ample controale in industria pestelui. Practici neconforme si recomandari pentru populatie

Facebook
Twitter

Avand in vedere cresterea consumului de peste si produse din pescuit, in aceasta perioada a sarbatoririi Floriilor si Sfintelor Pasti, (ANSVSA) atentioneaza asupra riscurilor pentru sanatatea publica, care pot sa apara ca urmare a achizitionarii de peste si produse din pescuit provenite din surse necunoscute sau din locuri unde nu sunt respectate conditiile minime de igiena si recomanda tuturor consumatorilor sa ia in considerare urmatoarele:

In cazul produselor pescaresti destinate a fi comercializate vii, atat in cazul “peste viu” (crap, salau, scrumbie, somn, pastrav, etc) cat si in cazul crustaceelor (homari, creveti, crab, etc) indiferent de modul lor de expunere (bazine, acvarii cu apa) trebuie sa prezinte semne de viabilitate, fiind interzisa comercializarea pestilor care au murit in bazine/containere sau care se gasesc in stare de agonie, prezinta scurgeri sangvinolente, rupturi ale abdomenului, plagi necicatrizate pe suprafete mari, suprafata pielii discontinua etc.

In cazul produselor pescaresti proaspete, (peste proaspat, fileuri proaspete etc) consumatorii trebuie sa aiba in vedere ca acestea trebuie expuse la o temperatura apropiata de punctul de topire al ghetii, respectiv acoperite cu gheata si trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:

In cazul produselor pescaresti preparate (fileuri, rondele, trunchiuri de peste etc) trebuie sa prezinte culoarea, fermitatea si mirosul specific din care provin, nefiind admisa expunerea si comercializarea fileurilor, rondelelor sau bucatilor de peste care prezinta o culoare a carnii modificata sau miros modificat (de acru, amoniacal, de putred etc) si o consistenta a carnii moale, flasca (la apasare degetul patrunde cu usurinta in carnea pestelui, amprenta de apasare ramane evidenta).

In cazul icrelor de peste neprelucrate, acestea trebuie sa aiba un aspect uniform si o culoare adecvata speciei de peste de la care au fost obtinute si nu trebuie sa prezinte solzi, viscere, corpuri straine, mucegai sau mirosuri si gusturi straine (de ranced, de acru, putrefactie, fermentatie etc), si nici formatiuni parazitare, urme de murdarie, membrane sau cheaguri de sange.

In cazul produselor pescaresti congelate (peste intreg congelat, rondele congelate, fileuri congelate etc) destinate comercializarii sub forma de brichete sau congelate individual trebuie sa aiba un aspect uniform, o culoare specifica iar glazura de gheata trebuie sa fie uniform repartizata, continua si transparenta. Dupa decongelare, produsele trebuie sa aiba proprietati organoleptice asemanatoare produselor proaspete fara gust, culoare sau miros modificate si fara sa prezinte paraziti vizibili.

Nu este permisa expunerea si comercializarea produselor congelate cu acumulari de gheata in exces sau cu glazura de gheata discontinua, netransparenta si cu un aspect murdar.

De asemenea, glazura de gheata nu trebuie sa prezinte corpuri straine sau acumulari de sange iar in cazul carnii de moluste congelate trebuie evitata formarea bulgarilor de gheata si moluste cu aspect neuniform.

In cazul produsele pescaresti procesate (peste afumat, peste sarat, fileuri afumate, peste marinat etc) trebuie expuse si comercializate in conditiile de umiditate si temperatura stabilite de producatori si trebuie sa prezinte proprietati organoleptice specifice tipului de produs. Indiferent de tratamentul aplicat (fierbere, coacere, afumare, sarare etc.) acesta trebuie sa actioneze in toata masa produsului astfel incat sa se previna aparitia unor zone insuficient tratate care ar putea genera contaminarea sau alterarea produsului.

Produsele afumate trebuie sa aiba un aspect uniform, culoare specifica (in general nuante de galben sau galben auriu), gust si miros placut de afumat, cu suprafata zvantata si curata, fara corpuri straine sau cheaguri de sange.

Acestea nu trebuie sa prezinte rupturi ale pielii sau ale musculaturii in exces sau zone in care procesul de afumare nu a actionat uniform (musculatura cu aspect de peste crud).

Este interzisa expunerea si comercializarea produselor pescaresti afumate care prezinta mirosuri si gusturi straine (acru, ranced, acid, amar, de putrefactie) care au suprafata umeda si lipicioasa sau care prezinta corpuri straine sau rupturi ale pielii si musculaturii in exces.

In aceasta perioada ANSVSA, prin medicii veterinari oficiali de la nivelul DSVSA judetene monitorizeaza permanent modul in care se desfasoara activitatea de obtinere, transport, depozitare si comercializare a pestelui si produselor din pescuit la nivelul unitatilor supuse controlului oficial si in special la nivelul municipiului Bucuresti, unde vor fi efectuate controale la toti operatorii economici care comercializeaza peste si produse din pescuit, in vederea punerii pe piata a produselor sigure.

Recomandam consumatorilor ca produsul proaspat de pescuit sa fie achizionat numai din unitati specializate care respecta toate normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor.

Reamintim cetatenilor numarul de telefon al „Call Center”-ului ANSVSA – 0800 826 787 –care poate fi apelat gratuit, din orice retea de telefonie, pentru a sesiza orice nereguli sau suspiciuni privind nerespectarea conditiilor de igiena stabilite de legislatia din domeniul sigurantei alimentelor.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE