septembrie 24, 2021

ANM: vreme schimbatoare in primele saptamani din martie. Care sunt sansele de precipitatii

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In primele doua saptamani din luna martie, temperaturile vor fi unele oscilante, cu o perioada in care valorile vor creste cu cateva grade si vor scadea brusc, de la o zi la alta. De asemenea, vor fi semnalate si precipitatii slabe, in majoritatea regiunilor, incepand cu 5 martie, se arata in prognoza ANM, valabila in intervalul 1-14 martie.

In Banat, la inceputul primei saptamani, valorile termice diurne vor fi in crestere treptata, astfel ca in perioada 3 – 5 martie vremea va fi calda, cu maxime medii de 14 – 16 grade, apoi se va raci brusc, iar media temperaturilor diurne se va situa in jurul a 6-7 grade, in intervalul 6 – 8 martie. Dupa 9 martie, regimul termic va fi in usoara crestere spre valori apropiate de normalul perioadei, medii ale maximelor de pana la 10- 11 grade. Temperaturile minime se vor situa in medie intre 0 si 2 grade, cu exceptia noptilor din perioada 7 – 10 martie, cand vor fi mai scazute, spre medii de la -3 la -2 grade. Incepand cu data de 5 martie si pana la sfarsitul intervalului de referinta, local si temporar, se vor semnala precipitatii slabe cantitativ.

In Crisana, valorile termice diurne vor fi in crestere treptata in primele zile ale intervalului. In perioada 3 – 5 martie vremea va fi calda, cu maxime medii de 12 – 14 grade, dupa care se va raci brusc, iar media temperaturilor diurne va scadea spre 5 – 6 grade, in intervalul 6 – 8 martie. Incepand cu data de 9 martie, regimul termic va fi in usoara crestere spre valori apropiate de normalul perioadei, cu medii ale maximelor in jurul a 10 grade. Temperaturile minime se vor situa in medie intre -1 si 2 grade, mai putin in noptile din perioada 7 – 10 martie cand vor fi mai scazute, spre medii ce vor oscila intre -5 si -2 grade. Incepand cu data de 5 martie si pana la sfarsitul intervalului de referinta, local si temporar, se vor semnala precipitatii slabe cantitativ.

In zona Transilvaniei, la inceputul primei saptamani, valorile termice diurne vor fi in crestere treptata, astfel ca in zilele de 4 si 5 martie vremea va deveni calda, cu maxime medii de pana la 12 grade, apoi se va raci brusc, iar media temperaturilor diurne se va situa in jurul a 3 – 5 grade, in intervalul 6 – 8 martie. Dupa 9 martie, regimul termic va fi in usoara crestere spre valori apropiate de normalul perioadei, medii ale maximelor de pana la 7 – 8 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative si se vor situa in medie intre -4 si -2 grade, dar in noptile din perioada 7 – 10 martie acestea vor fi mai scazute, spre medii intre -8 si -5 grade. Precipitatii in general slabe cantitativ, vor fi pe arii restranse in data de 1 martie si din nou, cu caracter local si temporar, incepand cu 5 martie si pana la sfarsitul intervalului de referinta.

In Maramures, valorile termice diurne vor fi in crestere treptata in primele zile ale intervalului, iar in zilele de 3 si 4 martie vremea va deveni calda, cu maxime medii de 10 – 12 grade, apoi se va raci brusc, cu o medie a temperaturilor diurne ce va scadea spre 3 – 4 grade, in intervalul 6 – 8 martie. Din 9 martie, regimul termic va fi in usoara crestere spre valori apropiate de normalul perioadei, cu medii ale maximelor in jurul a 8 grade. Temperaturile minime se vor situa in medie intre -2 si 1 grad, cu exceptia noptilor din perioada 7 – 10 martie, cand vor fi mai scazute, spre medii de la -6 si -4 grade. Incepand cu data de 5 martie si pana la sfarsitul intervalului de referinta, temporar, se vor semnala precipitatii slabe cantitativ, pe arii mai extinse in 5 si 6 martie, precum si in perioada 11 – 14 martie.

In regiunea Moldovei, in intervalul 1 – 4 martie, procesul de incalzire se va resimti mai ales la valorile diurne, astfel incat media temperaturilor maxime va creste de la 5 la 14 grade, in timp ce media temperaturilor minime va oscila usor in jurul valorii de zero grade. Intre 5 si 7 martie se estimeaza racirea vremii, spre o medie a maximelor de 3 – 4 grade si a minimelor de la -4 la -3 grade. A doua saptamana va fi caracterizata de o crestere treptata a valorilor termice, cu mici variatii de la o zi la alta, iar in intervalul 12 – 14 martie vremea va deveni usor mai calda decat in mod obisnuit in a doua decada a lunii martie, cu medii ale maximelor de 9 – 11 grade si ale minimelor intre -2 si 0 grade.

Probabilitatea pentru precipitatii in general slabe va fi mai ridicata in intervalul 5 – 7 martie si in unele zile ale celei de-a doua saptamani.

In Dobrogea, in intervalul 1 – 5 martie, procesul de incalzire se va resimti indeosebi la valorile diurne, cu o medie a temperaturilor maxime care va creste de la 6 la 13 grade, in timp ce media temperaturilor minime se va situa intre 2 si 4 grade. Pe 6 si 7 martie se estimeaza racirea vremii, spre o medie a maximelor de 5 grade si a minimelor intre -1 si 0 grade. Pe parcursul celei de-a doua saptamani, prin cresterea treptata a valorilor termice, cu mici variatii de la o zi la alta, se va ajunge ca, in intervalul 12 – 14 martie, vremea sa devina usor mai calda decat in mod obisnuit in a doua decada a lunii martie, cu medii ale maximelor de 8 – 9 grade si ale minimelor de 1 – 3 grade. Probabilitate pentru precipitatii slabe, predominant sub forma de ploaie, va fi mai ridicata in zilele de 6 si 7 martie si in unele zile ale celei de-a doua saptamani.

In Muntenia, vremea se va incalzi pana pe data de 5 martie, cand va deveni calda pentru aceasta perioada, cu temperaturi maxime ce vor creste, in medie, de la 8 la 16 grade si minime ce se vor situa, in medie, intre zero si doua grade. Racirea vremii estimata pentru intervalul 5 – 7 martie va conduce la o medie a maximelor in jurul a 6 grade si a minimelor de circa -3 grade. A doua saptamana va fi caracterizata de o crestere treptata a valorilor termice, cu mici variatii de la o zi la alta si spre sfarsitul acesteia, vremea va deveni apropiata de normalul termic al celei de-a doua decade a lunii martie, cu medii ale maximelor de 9 – 11 grade si ale minimelor in jurul a zero grade. Regimul pluviometric va fi in general deficitar, probabilitatea pentru precipitatii urmand sa fie in crestere in intervalele 6 – 8 martie si 12 – 14 martie.

In Oltenia, vremea se va incalzi in intervalul 1 – 5 martie, devenind calda pentru aceasta perioada, cu temperaturi maxime ce vor creste, in medie, de la 10 la 16 grade si minime ce se vor situa, in medie, intre zero si doua grade. Racirea prognozata pentru intervalul 5 – 7 martie va conduce la o medie a maximelor in jurul a 6 grade si a minimelor de circa -3 grade. A doua saptamana va fi caracterizata de o crestere treptata a valorilor termice, cu mici variatii de la o zi la alta. Spre finalul saptamanii viitoare vremea va deveni apropiata de normalul termic al celei de-a doua decade a lunii martie, cu medii ale maximelor de 9 – 11 grade si ale minimelor in jurul a zero grade. Regimul pluviometric va fi in general deficitar, probabilitatea pentru precipitatii urmand sa fie in crestere in intervalele 6 – 8 martie si 11 – 14 martie.

La munte, vremea se va incalzi pana pe data de 4 martie, cand media regionala a temperaturilor maxime va fi de 5 – 6 grade si cea a minimelor de la -3 la -2 grade. Racirea prognozata pentru intervalul 5 – 7 martie va determina maxime, in medie, in jurul a -2 grade si minime, in medie, de cuprinse intre -9 si -7 grade. In cea de-a doua saptamana a lunii martie, in ansamblu normala termic pentru aceasta regiune, media temperaturilor maxime va creste treptat spre zero si doua grade, iar cea a minimelor va ajunge la -6 grade. Probabilitatea pentru precipitatii, predominant ninsori va fi in crestere incepand din data de 5 martie.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE