Conform ANM, sfarsitul lunii iunie se va caracteriza printr-o vreme preponderent racoroasa, bogata in precipitatii, in toate regiunile tarii. In primele zile din iulie, vremea se va incalzi treptat si va ajunge la valori termice de 30 – 31 grade Celsius, relateaza Agerpres.

In Banat, in primele zile ale saptamanii, vremea se va mentine racoroasa, cu o medie regionala a maximelor diurne de 21 – 23 de grade, in intervalul 25 – 28 iunie. Apoi va avea loc un proces de incalzire usoara de la o zi la alta, astfel incat in intervalul 5 – 8 iulie temperaturile maxime vor atinge, in medie, 30 – 31 de grade, vremea devenind normala termic pentru acea data.

Temperaturile minime vor fi in crestere treptata in prima saptamana de prognoza, de la aproximativ 10 grade in prima zi, spre 15 grade in data de 30 iunie. Ulterior, vor scadea usor, spre 13 grade pe 2 iulie, pentru ca apoi sa creasca din nou, atingand la finalul celor doua saptamani ale intervalului de prognoza o valoare medie de 17 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicata in prima saptamana, iar in zilele de 27, 28 si 29 iunie se vor cumula si cantitati mai insemnate de apa. Dupa data de 1 iulie doar izolat si trecator va mai ploua slab, cel mai probabil spre finalul intervalului de prognoza.

Temperaturi de 30 – 31 de grade in Crisana, la inceputul lunii iulie

In Crisana, la inceputul intervalului de referinta, vremea va fi racoroasa, iar regimul termic diurn va avea usoare variatii in jurul unei valori medii regionale de 23 de grade. Dupa data de 28 iunie temperaturile maxime vor fi in crestere usoara de la o zi la alta, urmand ca intre 4 si 8 iulie sa atinga, in medie, 30 – 31 de grade, valori ce vor caracteriza o vreme normala din punct de vedere termic pentru debutul lunii iulie.

Regimul termic nocturn se va concretiza prin medii regionale de 10 – 11 grade la inceput, apoi va marca o crestere constanta pana pe 30 iunie, cand media temperaturilor minime va fi de 15 grade. O scadere va avea loc pe 1 – 2 iulie, cand vor fi aproximativ 13 grade, apoi valorile nocturne vor creste treptat, spre 16 grade la finalul celor doua saptamani de prognoza. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse si local mai importante cantitativ va fi ridicata intre 27 si 29 iunie si, din nou, in jurul datei de 7 iulie. In rest, ploile se vor semnala doar izolat si trecator.

Transilvania, sanse mari de ploaie la inceputul lunii iulie

In Transilvania, in primele zile ale intervalului de prognoza, vremea va fi racoroasa, iar temperaturile diurne vor avea usoare variatii si se vor situa, in general, intre 21 si 24 de grade. Intre 28 si 30 iunie, media regionala a maximelor se va mentine in jurul a 24 de grade, apoi va creste usor, iar intre 4 si 8 iulie vremea va deveni normala din punct de vedere termic, media maximelor urmand sa atinga aproximativ 28 de grade.

In prima parte a intervalului, temperaturile nocturne vor creste treptat, de la 7 grade la inceput, pana la 14 grade pe 30 iunie. Noptile din intervalul 1 – 4 iunie vor fi mai racoroase, cu o medie termica de 10 – 12 grade, apoi temperaturile minime vor creste usor si treptat, pana la 14 grade, pe 7 – 8 iulie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicata in prima saptamana a intervalului de prognoza, cand local se vor inregistra si cantitati de apa mai importante, dar si intre 1 si 8 iulie vor fi ploi de scurta durata, insa in general slabe cantitativ si pe arii restranse.

Maramures, la inceputul lunii iulie, temperaturile vor ajunge chiar si la 21 grade Celsius

In Maramures, vremea se va mentine racoroasa in prima saptamana de prognoza, cand temperaturile maxime se vor situa intre 21 si 25 de grade, cu cele mai scazute valori la inceput si cele mai ridicate spre finalul saptamanii. Ulterior, regimul termic va fi in crestere si valorile diurne vor atinge 28 – 29 de grade in intervalul 4 – 8 iulie, caracterizand o vreme normala termic pentru inceputul lunii iulie.

Temperaturile minime vor creste treptat in prima saptamana, de la 9 la 15 grade, in medie, apoi vor scadea spre 11 grade, in 1 – 2 iulie. Dupa acest interval se va resimti un proces de incalzire treptata ce va determina, spre finalul celor doua saptamani de prognoza, o medie regionala a valorilor nocturne de 28 – 29 de grade. Ploi mai insemnate cantitativ si pe arii mai extinse vor fi semnalate cel mai probabil in intervalul 27 – 29 iunie, dar probabilitatea pentru averse izolate se va mentine relativ ridicata pe aproape tot parcursul perioadei de referinta.

Moldova, sanse ridicate de precipitatii la sfarsitul lunii

In Moldova, in prima saptamana, mai ales la inceput, vremea va fi racoroasa, cu o medie a maximelor in jurul a 25 de grade. Minimele vor fi in crestere, de la valori de 11 – 13 grade, la valori de 15 – 16 grade, pana in data de 30 iunie. In primele doua zile din iulie va fi o usoara racire, dupa care valorile termice vor creste si vor caracteriza o vreme normala, cu medii ale maximelor in jurul a 28 de grade si ale minimelor de 14 – 17 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii relativ extinse, mai importante cantitativ, va fi ridicata intre 27 si 30 iunie. In restul intervalului se mentin conditii pentru averse slabe, izolate.

In Dobrogea,in prima jumatate a intervalului, vremea va fi racoroasa, cu o medie a valorilor diurne ce va oscila in jurul a 26 de grade. Apoi, vremea se va incalzi usor, iar maximele termice se vor situa in jurul celor normale pentru inceputul lunii iulie, iar media acestora va fi de 27 – 29 de grade. Media valorilor nocturne, pe toata durata intervalului, va avea variatii intre 16 si 19 grade. In intervalul 26 – 30 iunie, probabilitatea pentru ploi insemnate cantitativ, pe arii extinse, va fi ridicata. In restul intervalului, conditiile de ploaie vor fi reduse.

Muntenia, minime de 14 – 17 grade

In Muntenia, in prima saptamana, vremea va fi racoroasa, cu o medie a valorilor diurne in jurul a 26 de grade, mai scazuta in data de 27 iunie cand va fi de 22 – 23 de grade. Media regionala a valorilor minime va fi de 13 – 16 grade, cu cele mai ridicate valori in intervalul 28 – 30 iunie. In a doua saptamana, valorile termice vor fi in crestere si se vor situa in jurul normelor, cu o medie a maximelor de 28 – 30 de grade si a minimelor de 14 – 17 grade. Ploi insemnate cantitativ si pe areale mai extinse vor fi in perioada 26 – 30 iunie, dar si in restul intervalului se mentin conditii pentru averse slabe si izolate.

Oltenia, sanse mari de ploi la sfarsitul lunii

In Oltenia, in prima saptamana, vremea va fi racoroasa, cu o medie a maximelor de 23 – 26 de grade, mai scazuta in data de 27 iunie, spre 21 de grade. Media valorilor nocturne, in acelasi interval, va oscila intre 13 si 15 grade. In a doua jumatate a intervalului, valorile termice vor fi in crestere si se vor situa in jurul celor normale pentru inceputul lunii iunie, cu medii regionale ale maximelor de 27 – 30 de grade si ale minimelor de 14 – 17 grade. In intervalul 26 – 30 iunie, probabilitatea pentru ploi insemnate cantitativ, pe arii relativ extinse, va fi ridicata. In restul intervalului, dar mai ales spre sfarsitul acestuia, vor fi conditii pentru averse, dar slabe cantitativ si pe spatii mici.

La munte, temperaturile maxime vor caracteriza o vreme racoroasa in prima saptamana a intervalului de prognoza, cand se vor situa, in medie, intre 14 si 16 grade. Dupa data de 1 iulie, vremea se va incalzi usor, iar media maximelor diurne se va mentine in jurul unei valori de 19 grade, pana la sfarsitul intervalului de prognoza, respectiv pana pe 8 iulie.

Regimul termic nocturn va avea o tendinta de crestere in prima saptamana, de la o valoare medie de patru grade la inceput, spre 9 – 10 grade in jurul datei de 30 iunie, apoi temperaturile minime vor marca o scadere, spre sapte grade in jurul datei de 2 iulie, pentru ca ulterior sa creasca din nou spre valori normale climatologic la finalul celei de-a doua saptamani, cand vor fi temperaturi nocturne de 10 – 11 grade, in medie. Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi relativ ridicata pe tot parcursul intervalului, dar intre 27 si 30 iunie acestea se vor semnala pe arii extinse si pot fi local mai insemnate cantitativ.