ANM: raciri bruste ale vremii si sanse mari de ploi in urmatoarele doua saptamani

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In urmatoarele doua saptamani, vremea se va raci, sub normalul perioadei, iar local, temperaturile pot fi chiar si cu 10 grade Celsius mai scazute decat cele din aceasta perioada. Tot in acest interval de analiza se vor inregistra ploi, in majoritatea regiunilor tarii, se arata in prognoza ANM, valabila in intervalul 26 septembrie – 3 octombrie.

In Banat, vremea se va raci pana in dimineata zilei de 23 septembrie si va deveni rece pentru aceasta perioada, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsa intre 14 si 18 grade, iar a minimelor intre 5 si 9 grade. Va urma o incalzire treptata, ce va culmina in jurul datei de 28 septembrie, cand media maximelor termice va fi de 23 – 25 de grade, iar cea a minimelor de 10 – 12 grade. In ultimele zile ale intervalului tendinta va fi de racorire usoara. Perioade cu ploaie vor fi relativ putine, cu o probabilitate mai mare la inceputul intervalului si dupa data de 28 septembrie.

In regiunea Crisanei, intre 20 si 23 septembrie, vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsa intre 13 si 17 grade si a minimelor intre 4 si 7 grade. Va urma o incalzire semnificativa, pana in jurul datei de 28 septembrie, cand media maximelor termice va ajunge sa se situeze in jurul a 24 de grade, iar a minimelor va fi de 9 – 11 grade. In ultimele zile de prognoza tendinta vremii va fi de usoara racorire. Vor fi intervale cu ploaie, cel mai probabil in jurul datelor de 20 si de 22 septembrie, precum si dupa data de 28 septembrie.

In Transilvania, tendinta de racire a vremii se va mentine pana in jurul datei de 22 septembrie, cand maximele termice vor fi in medie in jurul a 12 grade, iar media minimelor de 2 – 4 grade. Ulterior, vremea se va incalzi cu aproximativ 10 grade la valorile maxime si 5 grade la cele minime, pana in data de 28 septembrie, apoi se va racori usor. Vor fi cateva intervale de timp cu ploaie, probabilitatea mai mare de aparitie fiind in zilele de 20, 22, 24 septembrie, precum si dupa data de 27 septembrie.

In Maramures, vremea va fi rece pana in dimineata zilei de 24 septembrie si se va caracteriza printr-o medie a temperaturilor maxime cuprinsa intre 12 si 15 grade, iar a minimelor intre 3 si 6 grade. Pana spre mijlocul celei de-a doua saptamani, valorile termice maxime vor creste cu aproximativ 8 grade, iar minimele cu 5 – 6 grade. In zilele care vor urma va fi posibila o usoara racorire. Intervale cu ploaie vor fi, cel mai probabil, in zilele de 22, 24 septembrie si incepand cu data de 28 septembrie.

In Moldova, media temperaturilor maxime va scadea pana in data de 22 septembrie, cand se va situa in jurul valorii de 13 grade, apoi va creste, astfel ca la sfarsitul primei saptamani si in primele zile ale celei de-a doua saptamani va atinge 20 – 21 de grade. In ultimele zile de prognoza va incepe sa scada usor si treptat. Media minimelor termice va cobori de la 8 grade in prima dimineata, pana spre 5 grade in dimineata zilei de 24 septembrie. In intervalul 25 – 29 septembrie vor fi valori termice cuprinse intre 9 si 11 grade. Tendinta pentru ultimele zile de prognoza este de usoara racorire. Vor fi intervale de timp cu ploaie, cu o probabilitate mai mare in zilele de 20, 22, 24 septembrie si din nou dupa data de 27 septembrie.

In Dobrogea, vremea se va raci pana in jurul datei de 23 septembrie, cand media maximelor termice va fi de 15 – 16 grade, iar a minimelor de 8 – 9 grade. In urmatoarele trei zile se va incalzi, astfel ca, in medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 20 si 23 de grade, iar minimele intre 12 si 14 grade. In cea de-a doua saptamana se va racori treptat. Zilele cu ploaie vor fi putine, iar cel mai probabil vor aparea in jurul datelor de 20 si 22 septembrie si, posibil, dupa data de 27 septembrie.

In Muntenia, vremea se va raci accentuat pana in data de 22 septembrie, cand media maximelor termice se va situa in jurul valorii de 15 grade. Va urma o incalzire, care in zilele de 26 si de 27 septembrie se va concretiza prin maxime termice ce vor atinge in medie 23 – 35 de grade. In zilele care vor urma se va racori. Minimele termice vor urma un scenariu asemanator, dar cele mai mici medii se vor atinge in diminetile zilelor de 23 si 24 septembrie, cand vor fi de 6 – 7 grade, iar cele mai ridicate in jurul datei de 21 septembrie, cand media se va situa in jurul valorii de 12 grade. Zilele cu ploaie vor fi putine, indeosebi la inceputul intervalului de prognoza si spre sfarsitul acestuia.

In Oltenia, media temperaturilor maxime va fi in scadere accentuata, de la 24 de grade in prima zi, pana la 16 grade in ziua de 22 septembrie. In zilele urmatoare se va incalzi, astfel ca, in jurul datei de 27 septembrie, maximele termice vor atinge in medie 23 – 25 de grade. In ultimele zile de prognoza se va racori, iar media minimelor termice va ajunge la 11 grade, in prima dimineata, respectiv pana la 6 grade in datele de 23 si 24 septembrie, dupa care vor creste, iar intre 27 si 29 septembrie se vor situa intre 11 si 13 grade. Primele zile ale lunii octombrie vor fi cu medii in jurul a 9 grade. Regimul pluviometric va fi in general deficitar in mare parte a intervalului de referinta, sansele de ploaie fiind in crestere in primele si in ultimele zile de prognoza.

La munte, vremea va fi rece pana in data de 24 septembrie. Media maximelor termice va fi cuprinsa intre 4 si 10 grade, iar a minimelor intre -2 si 3 grade. Va urma o incalzire de aproximativ 4 – 5 grade pana in jurul datei de 28 septembrie, apoi nu vor mai fi variatii termice semnificative. Pe alocuri vor fi precipitatii aproape in fiecare zi. Va ploua, dar in prima saptamana, la altitudini in general de peste 1.500, trecator vor fi posibile si ninsori slabe.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE