În încercarea de a reduce pierderile generate de schimbările climatice, fermieri din întreaga lume renunță la suprafețe însemnate care înainte erau cultivate cu rapiță sau floarea soarelui, pentru a face loc unor plante care par că se adaptează mai bine la capriciile naturii.

Una dintre acest plante este inul pentru ulei, care este din ce în ce mai utilizat. Cu excepţia utilizărilor tradiţionale, inul pentru ulei este folosit tot mai mult în patiserie şi panificaţie, pe de o parte, datorită gustului său plăcut, iar pe de alta, datorită conţinutului ridicat al seminţelor în acizi graşi Omega 3 (acidul alfa linolenic), ce au multiple beneficii asupra sănătăţii umane.

Efectele consumului de seminţe de in pentru ulei este studiat de mai bine de 10 ani, în principal în SUA şi Canada, deoarece s-a demonstrat ştiinţific că are numeroase beneficii asupra sănătăţii oamenilor, în principal prin reducerea valorii parametrilor profilului lipidic din sânge, care determină o reducere a riscului apariţiei afecţiunilor cardiace.

Inul este o plantă anuală, ierboasă, cu perioada de vegetaţie cuprinsă între 85-115 zile. Tulpina inului pentru ulei este mai scundă comparativ cu a inului pentru fibre, este ramificată, uneori chiar de la bază. Înălţimea totală a plantei la inul pentru ulei este de 40-50 cm. Conţinutul de fibre în tulpină la inul de ulei este de circa 18 % şi de calitate slabă. Până în faza de brădişor, tulpina are un ritm de creştere lent, când planta este uşor năpădită de buruieni, după care se intensifică până la înflorire, interval în care planta este pretenţioasă la apă şi la rezervele de substanţe nutritive din sol.

Frunzele sunt dispuse în cime bipare, cu 15-40 ramificaţii (mai multe la inul pentru ulei). Florile au petalele de culoare albastră, albă, roz, violet.

Înflorirea durează 15-40 de zile în funcţie de soi şi de condiţiile climatice. Deschiderea florilor se petrece dimineaţa şi ele rămân deschise 3-4 ore pe timp frumos şi 6-7 ore pe timp răcoros.

Polenizarea este, de regulă, autogamă, dar alogamia este totuşi prezentă pe timp secetos. Polenul îşi menţine viabilitatea 48 ore, iar stigmatul este receptiv 70-80 ore, ceea ce determină un anume procent de polenizare liberă. Temperaturile ridicate scurtează viabilitatea polenului, determinând reducerea numărului de seminţe în capsule, iar timpul ploios prelungeşte înflorirea şi stânjeneşte polenizarea, cu consecinţe negative asupra producţiei. La 3-4 ore de la polenizare, are loc fecundarea, potrivit datelor publicate în lucrarea „Tehnologii de cultură ecologică”, realizată de conf.dr. Costel Samuil, de la Facultatea de Agricultură din cadrul USAMV Iași.

Fructul este o capsulă, care nu se deschide la maturitate, cu caliciu persistent, având 5 loji împărţite fiecare printr-un perete fals în două compartimente. În fiecare compartiment ar trebui să fie o sămânţă, dar, de regulă, într-o capsulă se formează 7-9 seminţe, rareori 10.

Fructele sunt mai mari şi mai numeroase pe plantă la inul pentru ulei comparativ cu inul pentru fibre. La maturitate deplină, pedunculul fructului se rupe uşor, cauzând pierderi prin scuturarea capsulelor.

Sămânţa este castanie-roşietică (galbenă la soiul Genţiana), netedă, lucioasă, nepătată, ovalalungită, turtită, terminată cu un rostru în zona embrionului. MMB la inul pentru ulei este 7-8,5 g şi 9-13 g la inul mediteranean, faţă de numai 3-4 g la inul pentru fibre (Gh. Bîlteanu, 2001).

Epiderma seminţelor este formată din celule mari, ce conţin substanţe mucilaginoase, care în contact cu apa îşi măresc volumul de 2-3 ori, devin lipicioase şi seminţele se alipesc de particulele de sol după semănat, favorizând germinaţia.

Inul pentru ulei este planta regiunilor de stepă şi silvostepă, caracterizate prin multă căldură, umiditate moderată şi durată lungă de strălucire a soarelui, având o arie largă de cultură pe glob. Inul pentru ulei este pretenţios la căldură, mai ales în perioada de formare a seminţelor şi spre maturitate. La începutul vegetaţiei are cerinţe reduse faţă de căldură. Temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 1-3°C, dar durata germinaţiei se reduce mult la temperatura de 5-6°C. La încolţire, inul pentru ulei rezistă la –7°C, dar, în faza de cotiledoane, plăntuţele sunt sensibile la ger. Rezistenţa la ger creşte până în faza de brădişor (8-10 cm), când plantele suportă, pentru o durată scurtă, temperaturi de până la -4°C. Pe măsură ce avansează în vegetaţie, pretenţiile plantelor faţă de căldură cresc. În perioada creşterii rapide a tulpinii, de la brădişor la înflorire, plantele au nevoie de temperaturi de l8-20°C, iar în faza maturizării seminţelor necesită temperaturi medii zilnice de peste 20°C (21-22°C).

Oscilaţiile prea mari de temperatură în timpul înfloririi şi formării seminţelor sunt dăunătoare, iar arşiţele puternice diminuează producţia de seminţe şi conţinutul în acizi graşi nesaturaţi (în special acid linolenic), reducând sicativitatea uleiului.

Suma temperaturilor medii zilnice pe întreaga perioadă de vegetaţie este cuprinsă între 1.600-1.800°C la inul pentru ulei.

Inul pentru ulei poate suporta mai uşor perioadele de secetă. Pe întreaga perioadă de vegetaţie are nevoie de circa 150 mm precipitaţii. În perioada creşterii rapide până la înflorire, cerinţele faţă de umiditate sunt maxime, plantele utilizând circa 50% din cantitatea totală de apă necesară în cursul vegetaţiei. Insuficienţa apei la apriţia bobocilor florali poate duce la pierderi de 15-20 % din recoltă. Totodată, ploile abundente din perioada înfloritului împiedică fecundarea, reduc numărul de flori legate, prelungesc perioada de înflorire, eşalonează maturizarea în detrimentul producţiei de seminţe.

Zilele însorite, cu lumină intensă şi durată mare de iluminare scurtează perioada de vegetaţie, reduc înălţimea plantelor şi măresc gradul de ramificare a tulpinii, favorizează formarea unui număr mare de capsule şi de seminţe pe plantă şi acumularea uleiului în capsule.

Tehnologia de cultură a inului pentru ulei

Solul. Cele mai potrivite sunt solurile fertile, bine structurate, cu textură mijlocie, permeabile, cu o bună capacitate de reţinere a apei, profunde, cu pH 6-7,2. Nu sunt recomandate solurile extreme, argiloase sau nisipoase, prea acide sau prea alcaline, erodate, cu exces de umiditate etc. Cele mai bune condiţii de cultivare a inului pentru ulei se întâlnesc în silvostepă, respectiv jumătatea de vest a Banatului, partea sudică a Munteniei, centrul şi sudul Olteniei, partea de sud-est a Dobrogei.

Zona favorabilă include partea centrală şi subcolinară din vestul ţării (Câmpia Crişurilor şi Banatului), nordul Câmpiei Române, regiunile subcolinare din Oltenia şi Muntenia, zona de stepă din sudul ţării, cea mai mare parte din Dobrogea şi silvostepa Moldovei (Lunca Siretului, Câmpia Jijiei şi Bahluiului, Lunca mijlocie a Prutului, Lunca Bârladului), unde, în perioada de vegetaţie a inului pentru ulei, precipitaţiile însumează în jur de 150 mm, și unde sunt caracteristice cernoziomurile, solurile brun-roşcate şi brune-podzolite.

În România se cultivă mai multe soiuri de in pentru ulei. Programul de ameliorarea inului din cadrul I.N.C.D.A. Fundulea a avut o contribuţie importantă şi îndelungată la crearea de soiuri de in de ulei prin diversificarea bazei genetice la această specie. Pe parcursul desfăşurării programului de ameliorare au fost create 26 de soiuri, dintre care 16 soiuri după anul 1990, şi anume: Geria (1991), Raluca, Genţiana (1993), Iulia (1994), Floriana (1998), Lirina (1998), Oliana (1998), Alexin (1999), Florinda (1999), Janina (1999), Iunia-’96 (2000), Fluin (2000) şi Cristina (2003). Aceste soiuri au asigurat un progres genetic pentru potenţialul de producţie, cu o influenţă pozitivă în stabilitatea şi calitatea recoltelor

Specialiștii recomandă ca inul pentru ulei să fie cultivat pe terenuri lipsite de specii de buruieni ca Sorghum halepense, Echinochloa crus-galli, Setaria sp. ale căror seminţe sunt greu separabile din seminţele de in. Fiind sensibil la îmburuienare, inul pentru ulei se cultivă după plante care se recoltează devreme, cum sunt cerealele păioase (îndeosebi cele de toamnă) şi leguminoasele pentru boabe (mazărea), care permit o bună pregătire a terenului, după porumb gunoit la care resturile vegetale au fost încorporate cât mai adânc în sol, după cartof şi sfecla pentru zahăr, dacă nu au fost atacate de Rhizoctonia şi Botrytis.

Nu este indicată ca premergătoare floarea-soarelui deoarece are boli comune cu inul pentru ulei, respectiv Botrytis, şi consumă o cantitate mare de potasiu. Totodată, inul pentru ulei nu trebuie cultivat după culturi care sărăcesc solul în apă, cum sunt sorgul, iarba de Sudan, ovăzul, meiul etc. Nici monocultura nu este indicată, din cauza înmulţirii bolilor (fuzarioză, antracnoză etc.), dăunătorilor și buruienilor specific. Inul pentru ulei poate reveni pe acelaşi teren numai după şase ani.

După inul pentru ulei se pot cultiva aproape toate culturile şi în special cereale de toamnă.

Fertilizarea inului pentru ulei. Inul pentru ulei are o capacitate redusă de absorbție a nurienților, ca urmare a sistemului radicular şi perioadei scurte de creştere intensă, când plantele consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Pentru o recoltă de o tonă de seminţe şi producţia secundară de tulpini aferentă, inul extrage din sol 50-70 kg azot, 18-25 kg fosfor şi 32-55 kg potasiu. Azotul este necesar în nutriţie de la începutul vegetaţiei și pe toată perioada de creştere intensă a plantelor, favorizând înălţimea plantelor şi ramificarea, numărul şi mărimea capsulelor şi a seminţelor. Fosforul este consumat pe toată durata vegetaţiei şi îndeosebi la îmbobocire-înflorire şi la formarea seminţelor, având un rol esenţial în sinteza grăsimilor prin participarea lui în procesul de transformare a hidrocarburilor în ulei. Potasiul influenţează conţinutul şi calitatea uleiului. Carenţa de potasiu se evidenţiază prin apariţia unor dungi brune pe marginea frunzelor. Borul care reduce atacul de boli (bacterioza), stimulează înflorirea şi fructificarea şi sporeşte producţia de seminţe.

Gunoiul de grajd nu se aplică direct inului deoarece îmburuienează cultura, prelungeşte vegetaţia şi măreşte sensibilitatea plantelor la cădere. În plus, inul pentru ulei, având perioadă de vegetaţie scurtă, nu foloseşte eficient gunoiul de grajd.

Lucrările solului. Inul pentru ulei pretinde un sol curat de buruieni, bine mărunţit, aşezat şi nivelat. Pregătirea terenului pentru semănat se execută în funcţie de planta premergătoare. După cereale păioase, leguminoase pentru boabe sau alte plante premergătoare care eliberează terenul devreme se face arătura de vară la 20-25 cm adâncime (în agregat cu grapa stelată), care se menţine curată de buruieni şi afânată până la intrarea în iarnă prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili. După porumb sau alte culturi recoltate în toamnă, arătura se va efectua ceva mai adânc (25-30 cm) pentru a încorpora în sol cât mai bine resturile vegetale. Arătura trebuie ţinută curată de buruieni şi nivelată până la venirea iernii.

În primăvară, după zvântarea solului, patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul printr-o singură lucrare la 3-4 cm adâncime pentru economisirea apei. Dacă arătura este tasată şi denivelată, imediat după ce solul s-a zvântat, se va lucra cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi, iar în ziua semănatului, cu combinatorul pentru a obţine un pat germinativ bine pregătit care să asigure răsărirea uniformă şi rapidă a plantelor de in. Se vor efectua cât mai puţine lucrări în primăvară pentru a nu distruge structura solului şi a evita tasarea exagerată în adâncime a solului încă umed şi formarea crustei care împiedică răsărirea.

Sămânţa şi semănatul

Sămânţa admisă pentru semănat trebuie să fie proaspătă (din anul precedent), mare, sănătoasă, netedă, de culoare specifică soiului, lucioasă, nepătată, fără miros de mucegai, liberă de cuscută, cu puritatea de minimum 97% şi capacitatea de germinaţie peste 80 %.

Semănatul inului pentru ulei se face la o adâncime de 2-3 cm și poate începe de la 2°C temperatura solului şi poate continua până la 5°C temperatura solului (ultima decadă a lunii martie, primele zile ale lunii aprilie, în funcţie de zonă), diferenţele de producţie fiind nesemnificative între cele două epoci. În condiţii de secetă, semănatul mai timpuriu al inului pentru ulei permite o mai bună valorificare a rezervei de apă acumulată în sol pe parcursul iernii şi, în acelaşi timp, reduce pagubele provocate de insectele dăunătoare, întrucât în momentul apariţiei în masă a dăunătorilor, plantele de in pentru ulei sunt într-o biofază mai avansată.

Densitatea la semămat trebuie să fie de 800-900 boabe germinabile/m2 (chiar 1.000 boabe germinabile/m2, când se pot valorifica şi tulpinile). Cantităţile de sămânţă necesare pentru realizarea acestor densităţi sunt de 60-80 kg/ha la inul pentru ulei şi 80-100 kg/ha la inul mixt.

Semănatul se face la distanţa de 8-12,5 cm între rânduri. Semănatul la distanţe mici asigură o distribuire mai uniformă a plantelor pe teren şi o dezvoltare mai echilibrată a acestora.

Lucrările de îngrijire. Cea mai importantă lucrare de îngrijire din cultura inului pentru ulei este combaterea buruienilor care se realizează prin măsuri preventive: cultivarea de soiuri rezistente (Cristina), folosirea de sămânţă curată la semănat, rotaţia raţională, măsuri agrotehnice etc.

Recoltarea şi păstrarea. Momentul optim de recoltare a inului pentru ulei este de la faza de maturitate galbenă târzie până la maturitatea deplină când tulpinile sunt îngălbenite, fără frunze, circa 90 % din capsule sunt brune, iar seminţele au culoarea specifică soiului, cu luciu caracteristic şi sună în capsule dacă sunt scuturate. Întârzierea recoltării atrage după sine pierderi însemnate de producţie prin ruperea capsulelor din inflorescenţă şi prin frângerea tulpinilor. De Asemenea, arșița poate conduce la plesnirea capsulelor, ceea ce determină pierderi de producție.

Recoltarea inului pentru ulei se realizează cu combina de cereale, când umiditatea seminţelor este de 11-12%. Seminţele de in pentru ulei se condiţionează imediat după treierat pentru a evita alterarea lor, eliminându-se impurităţile, iar, în vederea depozitării, se usucă la sub 9% umiditate.

Capacitatea de producţie a inului pentru ulei este redusă, situându-se, la soiurile actuale, între 2.500-3.000 kg seminţe/ha.

Share on Facebook
Print Friendly