Fasolea și cartofii s-au scumpit cu peste 10% în ultimele luni, în vreme ce prețurile la carne și lactate au avansat cu peste 2%, potrivit datelor publicate azi de Institutul Național de Statistică (INS).

Cea mai mare parte a fasolei boabe comercializată în România în 2012 a provenit din import, potrivit statisticilor oficiale. De asemenea, importurile dețin o pondere importantă și în ceea ce privește cantitatea de cartofi comercializată la nivel național. Dependența de importuri ne face vulnerabili, susțin fermierii români, care dau vina pe intermediari pentru creșterea prețurilor. Din decembrie 2012 și până în 2013, prețul la fasole boabe a crescut cu aproape 14%, la cartofi cu peste 10%, potrivit INS.

De asemenea, carnea s-a scumpit, în medie, cu circa 2%, cea mai mare creștere a prețurilor fiind înregistrată la preparatele din carne și la carnea de vită. Laptele și produsele lactate, precum și peștele și produsele din pește s-au scumpit în noiembrie 2013 cu aproximativ 2% față de decembrie 2012. Din categoria lactatelor, untul a înregistrat cea mai mare scumpire, de 3%.

Mierea era mai scumpă lun trecută cu 2,5% față de decembrie 2012, iar cafeaua cu 1%. Prețurile la băuturi, cum sunt berea, țuica și rachiul, erau mai mari în noiembrie 2013 cu 3% față de decembrie 2012.

Share on Facebook