Circa 2.500 de crescători de bovine și ovine ai Sindicatul Național al Crescătorilor de Bovine din România și Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine din România, afiliate la Federația Agrostar, protestează, astăzi, 2 aprilie, în fața Guvernului, după ce negocierile cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la începutul săptămânii nu au avut ca rezultat rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă.
Protestul începe la ora 11.00, se desfășoară în Piața Victoriei și este autorizat de Primăria Capitalei până la ora 14.00.
Revendicări:
- întârzierea la plata subvențiilor
- diminuarea subvenției pe cap de animal;
- tergiversarea aprobării Normelor metodologice la Legea pajiștilor, astfel încât primăriile să poate încasa în continuare subvenții, deși nu au animale;
- lipsa unei strategii naționale pentru producătorii mici și mijlocii de lapte, care vor fi scoși de pe piața odată cu eliminarea cotelor de lapte, de la 1 aprilie 2015;
- obligativitatea transformării exploatațiilor în exploatații cu personalitate juridică;
- pericolul dublei impozitări prin atestatul de producător și carnetul de producător;
- monopolul deținut de medicii veterinari de liberă practică, acest fapt îngrădind
- posibilitatea crescătorilor de animale de a-si alege medicul veterinar;
- birocratizarea excesivă.
Trebuie precizat că luni, 30 martie 2015, la sediul MADR a avut loc o discuție între reprezentanții Agrostar și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, alături de secretarii de stat Daniel Botănoiu și George Turtoi, în cadrul căreia fermierii au prezentat o listă de solicitări și au fost asigurați că se vor căuta urgent soluții. De asemenea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, pe 31 martie 2015, plata aferentă Ajutorului naţional tranzitoriu (ANT) – schema cuplată de producţie în sectorul ovine/caprine pentru anul de cerere 2014. Valoarea subvențiilor plătite este de 275.617.976,40 lei pentru un număr de 57.954 fermieri.