Agrometeo: vreme mai calda decat normalul perioadei si sanse de precipitatii, in toata tara. Iata cum vor fi afectate principalele culturi de toamna

Facebook
Twitter

In urmatoarea saptamana, temperaturile vor prezenta o valoare mai mare decat normalul acestei perioade, cu maxime ce vor ajunge chiar si la 11 grade Celsius. De asemenea, in majoritatea regiunilor tarii exista sanse de precipitatii mixte (ploi, lapovita si ninsoare), iar in depresiunile nordice exista posibilitatea de inghet la sol, se arata in prognoza agrometeorologica ANM, valabila in intervalul 20-26 ianuarie.  

Caracteristici meteorologice

Pe ansamblu, in aceasta perioada va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decat in mod obisnuit, in aproape toata tara. Temperatura medie diurna a aerului se va incadra intre -5…11°C, abaterile termice pozitive fiind de 1…10°C, in majoritatea zonelor de cultura.

Temperatura maxima a aerului va oscila intre 0…14°C, pe intreg teritoriul agricol. Temperatura minima a aerului se va situa intre -9…8°C, valori mai scazute fiind posibile in depresiunile nordice si centrale, local producandu-se inghet la sol.

Se intrevad precipitatii mixte (ploaie, lapovita si ninsoare), reduse cantitativ, fiind insotite de intensificari de scurta durata ale vantului. Totodata, in zonele joase si de lunca vor fi conditii de producere a cetii.

Caracteristici agrometeorologice

In cultura graului de toamna, rezerva de umiditate pe adancimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfacatoare, apropiate de optim si optime, in aproape toata tara. Continutul de apa din sol se va incadra in limite scazute (seceta pedologica moderata), izolat in centrul Dobrogei si nord-vestul Banatului.

Starea de vegetatie a culturilor agricole

Ca urmare, la culturile de camp se va inregistra starea de repaus biologic, la nivelul intregii tari. De asemenea, pe fondul temperaturilor minime scazute din aer si sol de la inceputul intervalului, la speciile de toamna semanate tardiv, precum si pe terenurile fara strat protector de zapada sau cu strat superficial, se vor putea semnala vatamari ale aparatului foliar (ingalbenire, brunificare, degeraturi).

Sub aspect fenologic, culturile de orz si grau de toamna se vor afla la rasarire, formarea frunzei a treia si infratire (10-100%), pe aproape intreg teritoriul agricol. Rapita va parcurge dezvoltarea aparatului foliar (9-13 frunze), cu o stare de vegetatie a plantelor in general medie si buna, indeosebi in semanaturile efectuate in perioada optima. La speciile pomicole si viticole din majoritatea plantatiilor se va mentine stadiul de repaus vegetativ. Totodata, lucrarile agricole specifice se vor desfasura cu dificultate.

Recomandari de specialitate

  • Verificarea sistematica a viabilitatii plantelor la culturile de toamna si a elementelor de rod la pomii fructiferi si vita-de-vie;
  • Administrarea ingrasǎmintelor minerale pe baza de fosfor si potasiu la speciile de toamnǎ semanate in epoca optima, precum si a celor organice in vii si livezi.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE