Cercetătorii britanici vor să cultive un soi de camelină modificată genetic, bogat în Omega-3. Ei au depus deja documentația necesară în vederea obținerii acordului autorităților în vederea înființării unui lot experimental pe care să cultive camelină.
În Marea Britanie, organismele modificate genetic nu se bucură de susținere din partea opiniei publice. În această țară nu este permisă introducerea în cultură a organismelor modificate genetic. Nici în Uniunea Europeană lucrurile nu stau mai bine pentru inginerii care se ocupă de genetic plantelor. Doar un singur soi de porumb și unul de cartofi sunt aprobate să fie cultivate, însă cercetătorii de la laboratorul Rothamsted Research susțin că noul soi de camelină ar putea deveni o sursă extrem de importantă de grăsimi Omega-3, care sunt benefice organismului uman și pot fi obținute din pește. Numai că efectivele marine scad de la an la an, iar fermele piscicole nu sunt atât de dezvoltate încât să suplinească dispariția peștilor din mări, oceane și râuri. De aceea, ei vor ca lotul să fie înființat în luna mai a acestui an. Autoritățile se vor pronunța în cel mult 90 de zile cu privire la înființarea lotului experimental de camelina.
Despre camelină s-a spus că este o plantă cu un potențial energetic uriaș. Camelina a fost aleasă ca materie primă la obținerea kerosenului, carburant folosit în aviație. Având în vedere potențialul energetic al acestei plante, constructorii de avioane vor să investească în cultivarea acestei plante.
Culturile de camelină pot fi înființate primăvara devreme, deoarece această plantă rezistă la temperaturi de până la -5°C. Totodată, camelina are în general o perioadă scurtă de vegetaţie (70-95 zile). De pe un hectar cultivat cu camelină se pot obține peste 2.000 de tone de plantă matură. În urma procesului de rafinare, se pot obține între 650 şi 680 de kilograme de biokerosen.