Agricultura inteligentă aduce profit

Facebook
Twitter

La finele lunii decembrie 2013, consiliul director al Băncii Mondiale a aprobat patru împrumuturi Chinei, în valoare totală de 520 de milioane de dolari. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea agriculturii inteligente.

Proiectele care vor fi finanțate vizează dezvoltarea unei agriculturi sustenabile, care să se poată adapta la schimbările climatice, exercitarea unui control strict asupra poluării generate de agricultură și îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii din mediul rural și urban, prin crearea unei infrastructuri de transport între cele două zone. În provinciile Gansu, Hunan, Jiangxi și Liaoning, regiunea autonomă Xinjiang Uygur și municipalitatea Chonqging va fi implementate Proiectul de dezvoltare agricolă integrată modernă. În valoare de 200 de milioane de dolari, acesta prevede investiții în sisteme de irigații și infrastructură de scurgere a apelor, stații de pompare și mici lacuri de acumulare.

Fermierii vor fi învățați cum să practice o agricultură adaptată la schimbările climatice. Circa 380.000 de gospodării din mediul rural vor profita de pe urma implementării acestui proiect.

Pentru proiectul care vizează creșterea calității controlului în ceea ce privește poluarea generată de sectorul agricol în regiunea Guangdong au fost alocați 100 de milioane de dolari. Proiectul cuprinde măsuri de reducere a poluării atât în sectorul vegetal, cât și în zootehnie.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE