Agricultura ecologica nu este, nici pe departe, una dintre preocuparile majore ale fermierilor romani. Mai exact, doar 2,4% din terenul agricol romanesc este ocupat cu culturi ecologice, a afirmat joi Mihaela Luca, manager programe in cadrul Directiei Generale Agricultura si Dezvoltare Rurala din cadrul Comisiei Europene.
„In ceea ce priveste suprafata ocupata de agricultura organica, din pacate la acest capitol Romania sta foarte prost, doar 2,4% din suprafata agricola este ocupata de agricultura organica, media este de 8% la nivelul UE si targetul de 25% impus prin Pactul Verde, de aceea am propus fonduri suplimentare pentru a trece la acest tip de agricultura”, a sustinut Luca.
Ea a adaugat ca Romania are vanzari mai mici de substante antimicrobiene si pesticide.
„Se inregistreaza diferente mari intre veniturile diferitelor tipuri de ferme, in functie de dimensiuni. Cele sub 20 de hectare au venituri mult mai mici, veniturile fiind dependente foarte mult de conditiile climatice. Romania este un importator net de produse agricole, aducand in tara produse cu valoare adaugata mare, cum ar fi alimente procesate si bauturi si exporta materii prime sub forma de cereale, oleaginoase si animale vii. Fermierii sunt slab organizati si din cauza acestei slabe organizari relatiile dintre ei si comercianti sunt inegale, iar fermierii nu au oportunitati de a-si vinde produsele”, a mai spus reprezentanta Comisiei Europene.
Potrivit acesteia, Executivul de la Bruxelles a facut cateva recomandari Romaniei.
„In ceea ce priveste platile directe, comisia recomanda ca acestea sa se utilizeze in special pentru fermele mici si mijlocii, a doua este legata de cresterea rezilientei fermelor fata de factorii externi si aici propunem nu doar irigatii, spre exemplu, ci un complex de masuri luate pentru ca fermierii sa nu mai intampine problemele din prezent. Mai propunem sprijinirea diversificarii productiei agricole si cresterea valorii adaugate a productiilor agricole, cu accent pe culturile proteice si imbunatatirea organizarii fermierilor si sprijinirea crearii de organizatii si grupuri de producatori”, a precizat Luca.
Comisia Europeana a prezentat joi un Plan de actiune pentru dezvoltarea productiei ecologice, scopul sau general fiind de a stimula productia si consumul de produse ecologice, de a atinge un procent de 25% terenuri agricole utilizate pentru agricultura ecologica pana in 2030, precum si de a dezvolta in mod semnificativ acvacultura ecologica, se arata intr-un comunicat al Executivului comunitar.