lemn de foc

Agent Green: 115.200 de arbori vor fi taiati ilegal in Romania pe durata reuniunii expertilor UE in domeniul padurilor

Facebook
Twitter

Reuniunea tehnica la nivelul directorilor generali UE in domeniul padurilor desfasurata astazi si maine la Hotelul Best Western din Gura Humorului va fi dominata de discutiile privind gospodarirea durabila a padurilor in contextul schimbarilor climatice care au inceput sa faca ravagii in intreaga Europa, conform Agent Green.

Defrisarile si sistemele curente de agricultura, incluzand producerea de hrana, cauzeaza un sfert din emisiile de gaze cu efect de sera si sunt responsabile pentru declinul si pierderea masiva a biodiversitatii. Oamenii de stiinta care au realizat raportul IPBES au confirmat ca cea mai urgenta, facila si reala masura care poate fi luata este incetinirea pierderii biodiversitatii si a incalzirii globale prin conservarea padurilor seculare ramase pe intreaga planeta.

Doar 1% din padurile Europei mai sunt seculare dar tocmai acestea stocheaza cel mai mult carbon, produc cel mai mult oxigen si adapostesc cea mai mare biodiversitate. In Romania 8% dintre paduri sunt mai batrane de 120 de ani, insa marea lor majoritate sunt planificate spre a fi taiate.

„Presupun ca raportul final al IPBES din 6 Mai din Paris privind criza fara precedent a biodiversitatii i-a alertat pe toti oficialii reuniti azi la Gura Humorului. Raportul nu lasa loc de indoiala ca pierderea biodiversitatii si incalzirea globala sunt strans legate, fapt asumat si de Comisarul European Vella la sfarsitul consiliului ministrilor de mediu din UE desfasurat la Bucuresti pe 20-21 mai. 1.000.000 de specii sunt amenintate cu disparitia. Sper ca expertii reuniti azi trec de la vorbe la fapte”, a spus Gabriel Paun, presedinte Agent Green.

„Nu stim exact ce vor discuta si ce vor decide inaltii demnitari romani si straini, dar stim ca de la inceputul si pana la sfarsitul reuniunii, in Romania vor cadea rapusi ilegal aproximativ 115.200 de arbori.” a adaugat Paun.

Calculul realizat de Agent Green a fost facut plecand de la datele ultimului Inventar Forestier National (IFN) pe care Ministerul Padurilor le-a secretizat. Conform datelor IFN, in Romania s-au extras anual 38,6 milioane m3 lemn din care doar 18 milioane m3 s-au taiat legal. Restul de 20,6 milioane m3, adica mai mult de jumatate din lemnul taiat, este ilegal.

Asta inseamna ca alaturi de fiecare arbore doborat legal, cel putin unul se mai taie ilegal. Altfel spus, in fiecare secunda cade ilegal un brad inalt de 20 metri cu diametrul de 30 cm, rezultat estimat prin utilizarea uneia dintre cele mai recunoscute metode de calcul al volumui de lemn (formula Petras & Pajtik). Numarul de arbori doborati, precum si specia, pot varia de la un loc la altul.

Agent Green a solicitat sa participe la reuniune in calitate de observator si sa transmita live sedintele, dar Ministerul Padurilor nu a permis accesul nici organizatiei si nici presei si a precizat ca „nu se vor putea realiza transmisiuni live tinand cont de caracterul acestui eveniment insa, la finalul reuniunii se va emite un comunicat de presa care va cuprinde aspectele discutate si concluziile acestei reuniuni.”

Agent Green cere Ministerului Padurilor sa instituie imediat un moratoriu la exploatarea padurilor mai batrane de 120 de ani (8% din padurile Romaniei) conform rezultatelor ultimului Inventar Forestier National.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE