Un numar de 30 de proiecte urmeaza a primi finantare pentru investitii in infrastructura de irigatii, in valoare de 30 de milioane de euro, beneficiarii eligibili fiind Organizatiile Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii (OUAI), a anuntat, joi, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR).
AFIR a publicat Raportul de selectie intermediar etapa lunara 1, sesiunea 01/2020 pentru submasura 4.3 “Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice” componenta infrastructura de irigatii din Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Valoarea fondurilor alocate proiectelor selectate pentru finantare in aceasta etapa se ridica la 30 de milioane de euro. In perioada aferenta acestei etape lunare, 1 – 30 iulie 2020, au fost depuse on-line, pe www.afir.info, 95 de proiecte de investitii in infrastructura secundara de irigatii, cu punctajul mai mare sau egal decat pragul de calitate lunar stabilit la 70 de puncte. Dintre acestea, prin acest raport intermediar 30 proiecte au fost selectate pentru finantare, beneficiarii eligibili, respectiv Organizatiile Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii (OUAI) , urmand sa primeasca fonduri nerambursabile de aproape 30 de milioane de euro”, mentioneaza AFIR intr-un comunicat.
Un nou raport pentru selectia restului de proiecte se afla in faza procedurala avansata.
Pana in prezent, de la lansarea PNDR 2020, pentru modernizarea si adaptarea infrastructurii de irigatii au fost depuse 632 de cereri de finantare conforme, prin care s-au solicitat peste 624 de milioane de euro. In urma evaluarii si selectiei cererilor de finantare depuse la AFIR, au fost incheiate 462 de contracte in valoare de 398,6 milioane de euro, iar AFIR a platit deja beneficiarilor proiectelor de reabilitare a sistemului de irigatii de peste 222 de milioane de euro.
Potrivit AFIR, fondurile europene acordate prin sM 4.3 – irigatii sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maxima eligibila a unui proiect este de un milion de euro. Prin proiect, beneficiarul poate realiza cheltuieli eligibile si poate achizitiona echipamente de irigat (in limita a maximum 30% din valoarea eligibila a proiectului, din care s-a scazut valoarea aferenta respectivelor echipamente de irigat).