AFIR, plati de 56 de milioane de euro in luna ianuarie. Cine a beneficiat de aceste fonduri

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a autorizat si a efectuat plati catre fermieri, antreprenori si autoritati publice in luna ianuarie 2020 in valoare totala de 56,2 milioane de euro, din care 48,07 milioane de euro reprezinta contributia Uniunii Europene, restul fiind asigurat din bugetul national.

Precizam ca platile au fost efectuate pentru decontarea cheltuielilor realizate de beneficiarii Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru proiecte de investitii in agricultura.

Cea mai mare valoare a platilor efectuate o reprezinta suma virata catre fermierii care au realizat investitii in exploatatii agricole prin submasura 4.1, respectiv 13,02 milioane de euro. De asemenea, Grupurile de Actiune Locala (GAL) au beneficiat de plati in valoare de 8,10 milioane de euro prin intermediul submasurii 19.2 (Sprijin pentru implementarea actiunilor in cadrul strategiei de dezvoltare locala).

AFIR a platit 7,97 milioane de euro catre autoritatile locale, suma aferenta proiectelor finantate prin submasura 7.2 (Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica). Platile efectuate de AFIR in contul tinerilor fermieri, prin intermediul submasurii 6.1 se ridica la 4,75 milioane de euro. De asemenea, au fost platite 4,77 de milioane de euro beneficiarilor submasurii 4.3 (Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice).

Alte 3,76 milioane de euro au ajuns la procesatori care au obtinut finantare prin submasura 4.2 (Sprijin pentru investitii in procesarea/ marketingul produselor agricole). AFIR a efectuat plati in valoare de 3,43 milioane de euro catre fermierii care au investit in exploatatii pomicole cu sprijin obtinut prin submasura 4.1a.

Platile efectuate de catre Agentie pentru investitiile finantate in sectorul non-agricol, prin submasurile 6.2 si 6.4, se ridica la valoarea cumulata de 3,07 milioane de euro.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE