Joi, 19 mai 2016, la sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a avut loc o reuniune de lucru la care au participat ministrul Achim Irimescu, reprezentantii fermierilor si procesatorilor din sectorul laptelui, precum si reprezentantul retelelor de retail.

Tema principala a discutiilor a vizat identificarea de solutii pe termen scurt si mediu pentru absorbirea socului resimtit de fermierii care-si desfasoara activitatea in sectorul laptelui, ca urmare a supraproductiei inregistrata la nivelul UE din cauza disparitiei sistemului cotelor de productie, la care s-a adaugat embargoul impus de Federatia Rusa la unele produse provenind din UE, fapt care a intensificat concurenta pe piata europeana.

In cadrul dezbaterilor s-a stabilit ca fermierii au fost cei mai afectati de criza inregistrata pe piata laptelui si ca sunt necesare masuri urgente pentru sprijinirea acestora.

„Situatia cu care se confrunta in prezent sectorul laptelui impune identificarea de masuri urgente, pe termen mediu si lung. E necesar ca aceste solutii sa ii multumeasca pe cei de pe intreg lantul alimentar, fermieri – procesatori – comercianti. Nu-mi doresc disparitia niciunuia de pe lant, dar trebuie sa avem in vedere ca greul cade in special pe fermier, trebuie ajutat fermierul, care este in prezent sub presiunea pretului extrem de scazut la lapte. De aceea, toti cei adunati in aceasta sala trebuie sa colaboram pentru a misca lucrurile rapid si sa salvam acest sector”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.

Astfel, s-au evidentiat o serie de solutii, printre care amintim: posibilitatea reducerii costurilor de colectare a laptelui autohton de catre procesatori, stiut fiind ca infrastructura precara din zonele rurale montane afecteaza parcul auto al procesatorilor, repercutându-se in final in pretul de achizitie (analiza posibilitatii reducerii accizei la motorina pentru laptele colectat de catre procesatori de la producatorii români); plata subventiilor in zootehnie de catre APIA incepând cu data de 25 mai 2016; elaborarea unui set de masuri care sa vizeze ca Programul “Laptele in scoli” sa fie alimentat din lapte provenind de la fermele locale; conservarea sub forma de lapte praf a surplusului de lapte achizitionat de procesatori de la fermieri, concomitent cu identificarea unor posibilitati de acoperire a pierderilor, astfel incât sa nu fie afectat nici sectorul de procesare; organizarea unui monitor al preturilor la lapte, dar si la alte produse, format din reprezentanti ai fermierilor, procesatorilor si ai MADR care sa urmareasca fluctuatiile pietei si sa decida cu celeritate masurile de interventie, astfel incât preturile sa nu scada sub nivelul costurilor de productie, etc.

Ministrul Achim Irimescu i-a asigurat pe fermieri ca in perioada imediat urmatoare vor fi luate toate aceste masuri de sprijin, ele urmând a fi acompaniate pe termen mediu si lung de alte masuri care sa vizeze stabilitatea sectorului si a fermierilor, indiferent de turbulentele conjuncturale ale pietei.

Share on Facebook