ACA Vaslui: apicultorii estimeaza productii peste medie la mierea poliflora si cea de tei

Facebook
Twitter

Producatorii de miere din judetul Vaslui se arata multumiti de anul apicol curent si sustin ca productiile de miere de tei si poliflora vor fi peste medie, anunta ACA Vaslui.

Presedintele ACA Vaslui, Vasile Puf, a mentionat ca la rapita s-au obtinut productii de 7-8 kilograme de miere pe familia de albine, la salcam s-au inregistrat productii sub media multianuala, de 10-12 kilograme, iar la tei si la floarea-soarelui se estimeaza productii peste medie.

„Anul acesta, comparativ cu anul trecut, avem un an bun. Daca la salcam am avut mari emotii, dar in final am avut productie buna de miere la familiile care au avut o dezvoltare normala, iata ca teiul ne produce o surpriza extrem de placuta, avand o secretie deosebita de nectar. Mai mult de atat, am avut o vreme exceptionala pentru culesul la tei, cu temperaturi optime, astfel incat, la final de cules, apicultorii sunt multumiti, mai ales ca mierea de tei este cautata si are un pret bun. Asteptam ca si floarea-soarelui sa se incadreze in aceiasi parametri, fiindca are toate conditiile, ca sa incheiem un an apicol bun. Cand vorbim despre un an apicol bun, ne referim la apicultorii care au reusit sa iasa cu famillile din iarna, pentru ca pierderile de la inceputul anului nu s-au putut recupera. Probabil vor mai trece doi-trei ani de zile pana cand multi dintre apicultori isi vor reface efectivele de familii de albine”, a declarat presedintele ACA Vaslui.

Vasile Puf a spus ca apicultorii vand cu 25 de lei kilogramul de miere de salcam, cu 15 lei mierea de tei si 10 lei kilogramul de miere poliflora. El a subliniat ca o mare de cantitate de miere ajunge la export dar ca in ultimul timp se constata o crestere a consumului de miere si pe plan intern.

„Din ultimele informatii pe care le avem, se constata un ritm crescut al consumului de miere in Romania, ceea ce este un lucru imbucurator. Tara noastra nu poate consuma intreaga cantitate de miere produsa de apicultorii din Romania si de aceea procesatorii de miere cauta parteneri externi pe toate meridianele, asa incat o parte mare din productia de miere, peste 50%, merge la export”, a precizat Puf.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE