In cea mai sudica podgorie din Dobrogea, la Ostrov mai exact, recoltarea strugurilor a inceput de cateva zile. Aici exista peste 200 de hectare de vie.

Inginera Cornelia Dragomir, sef de ferma la Ostrovit Constanta, a declarat, ca topoclimatul specific zonei teraselor de pe malul drept al Dunarii, de la Ostrov, aici unde a fost instalata chiar si o cultura experimentala de arbusti Kiwi, a permis coacerea la timp a strugurilor din soiurile albe pentru vinificatie, spre deosebire alte alte podgorii din judetul Constanta, fiind determinata o concentratie specifica de 190 grame/litru de zahar, la boabele recoltate din plantatie.

„Noi, pe domeniile Ostrov, exploatam un areal viticol de peste 1.200 de hectare, cultivat cu 200 de hectare de struguri de masa si peste 1.000 de hectare pentru vinificatie, soiurile predilecte fiind cele albe (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Gris, Feteasca Alba, Feteasca Regala, Riesling Italian, Muscat Ottonel, Cramposie, iar pentru vinurile rosii avem Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra, Pinot Noir, Syrach, Rebo, Cabernet Franc). Anul acesta, estimam o productie medie de 9 tone la hectar, la recoltare, iar pentru vinurile D.O.C, tehnologia ne-a impus sa realizam taieri specifice astfel incat productia aici va fi intre 7 si 9 tone/hectar, iar dupa procesare estimam ca vom obtine intre 9.000 si 10.000 tone de vin. Am inceput recoltarea mecanizat, fazial, la strugurii albi pentru vin, structura culturilor noastre fiind de 60% soiuri albe si 40% rosu”, a declarat inginera Dragomir, potrivit Agerpres.

La cativa kilometri mai la nord, Vasile Francu, spune ca productia de anul acesta, atat pentru mica sa plantatie de struguri de masa, cat si cea pentru vinificatie este buna, ca anul agricol a fost in general favorabil viticulturii, in arealul sau, dar ca este intarziata coacerea cu aproximativ 10-14 zile, fata de perioada calendaristica, din cauza temperaturilor scazute inregistrate de la inceputul lunii mai pana pe data de 10 iulie.

„Eu sunt multumit pentru ca anul acesta nu am avut plantatia lovita de boli si daunatori, ploile au venit cand a trebuit si in cantitate optima si in general am avut si optimum de insolatie la boabe, dar timpul rece a tinut totusi pe loc coacerea. A mai fost si o ploaie cu grindina care a distrus circa sapte hectare din cele 130 de hectare, cat ocupa ferma mea, dar in general sunt multumit ca vom obtine o productie medie de noua tone la hectare, la recoltare. Anul acesta ma astept sa obtin un vin foarte bun, boabele de strugure au un echilibru perfect intre aciditate, zahar si tanini”, a spus Francu, potrivit sursei citate.

Potrivit OIV, dupa doua recolte slabe, Romania a revenit anul trecut la un nivel bun de productie, in 2016 realizandu-se o prodcutie de 4,8 milioane hectolitri, cu 1,3 milioane hectolitri sau 37% mai mult decat in 2015.

In schimb, productia mondiala de vin in 2016 a fost de 259,5 milioane de hectolitri, cu 5% mai putin decat in 2015. OIV subliniaza ca a fost vorba de una dintre cele mai mici productii din ultimii 20 de ani, care este insa marcata de situatii foarte diferite din cauza evenimentelor climatice.

Share on Facebook